Se introduce supraacciza la carburanţi, însă abonamentele medicale şi primele de asigurare de sănătate vor fi scutite de impozit

0
484

800x0_15021838479b98a6f5Guvernul va aduce mai multe modificări Codului fiscal, care vor fi aplicate gradual, prin ordonanţa care a fost publicată joi, 31 august în Monitorul Oficial. Consultantul fiscal Adrian Benţa a explicat, pentru MEDIAFAX, că începând cu data de 3 septembrie 2017 sunt introduse modificările privind scutirea la plată pentru asigurările sociale aferente primelor de asigurare sau pentru abonamentele medicale. „O altă etapă este cea din 15 septembrie 2017 şi apoi 1 octombrie 2017, când se aplică o majorare a accizei pentru combustibili. Restul prevederilor se aplică de la 1 ianuarie 2018”, explică Adrian Benţa.

Astfel, începând din 3 septembrie, primele de asigurare de sănătate privată, abonamentele medicale private sunt scutite de impozit, într-un plafon anual de 400 de euro/persoană. Scutirea se acordă şi când acestea sunt decontate de către angajator. “Noutatea introdusă de prezenta ordonanţă constă în faptul că s-a reglementat scutirea şi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii. Această prevedere se aplică începând cu data de 3 septembrie 2017”, susţine consultantul fiscal.

De asemenea, din 15 septembrie 2017, pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb şi motorină, valoarea accizei pentru un litru de combustibil este: benzină cu plumb – 2,108 lei/litru; benzină fără plumb – 1,816 lei/litru; motorină – 1,678 lei/litru. Iar, de la 1 octombrie 2017, valoarea accizei pentru un litru de combustibil este: benzină cu plumb – 2,268 lei/litru; benzină fără plumb – 1,976 lei/litru; motorină – 1,838 lei/litru.

Din prima zi a anului viitor, intră în vigoare mai multe modificări fiscale din domeniul impozitului pe profit, impozitului pe venitul din activităţi independente, impozitului pe reprezentanţe, astfel:

– cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate sunt deductibile limitat într-un procent de 30% din valoarea creanţelor înstrăinate, la calculul impozitului pe profit;

– veniturile din activităţi independente, cu excepţia drepturilor de autor, desfăşurate în România, sunt considerate a fi realizate în România, indiferent dacă sunt încasate din străinătate sau din România;

– contribuabilii ce realizează venituri din alte surse pentru care impozitarea nu se realizează la sursă, vor depune declaraţie anuală de impozit pe venit, până pe data de 25 mai a anului următor;

– impozitul pe reprezentanţă pentru un an fiscal este stabilit în lei, la suma de 18.000 lei/an. Acesta trebuie achitat la bugetul de stat până în ultima zi a lunii februarie pentru anul fiscal aferent. Dacă se înfiinţează o reprezentanţă în cursul exerciţiului, aceasta are obligaţia să se înregistreze fiscal în maxim 30 de zile, dată până la care trebuie plătit impozitul.