Mai bine ca anul trecut, dar nu cu mult, la Bacalaureatul de toamnă

0
448

Ieri, au fost făcute  cunoscute primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. În judeţul Dolj, procentul de promovabilitate este pe un trend crescător, comparativ cu 2016, dar diferenţa este mică, însă sunt speranţe de mai bine.

eleviConform programului şi metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe 1 septembrie 2017 au fost făcute cunoscute rezultatele preliminarii al Bacalaureatului – sesiunea august-septembrie 2017.

«Vă putem spune că am afişat primele note obţinute la BAC. Au fost înscrişi 1.170 de candidaţi, din judeţ, dar 286 au fost absenţi, iar doi au fost eliminaţi. Avem un procent de promovabilitate de 28,17, faţă de 27,74 în anul trecut. Nu avem o notă maximă, dar un tânăr absolvent al Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din oraşul Dăbuleni,  Liviu Bogdan Ivan, a obţinut 9,11. Sigur, avem şi rezultate unde s-a depăşit procentajul de 50, cum ar fi Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Colegiul „Nicolae Titulescu, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, cu procente bune fiind şi Liceul „Henri Coandă” din Craiova, şi unităţile din Poiana Mare, Călăraşi, Liceul „Traian Vuia” din Craiova etc. Avem şi „zero”, la Liceul Special „Beethoven”, dar acolo problemele sun complexe, la liceul din Cârcea. Un procentaj bun este la liceul din comuna Malu Mare, unde avem înregistraţi 50% promovaţi», a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar judeţean Dolj.