Inter a terminat sezonul pe locul 2, la 1 punct de Juventus

0
614

Inter Milano s-a impus în duelul cu vecina Atalanta Bergamo, pentru locul secund în Serie A la finalul sezonului, şi trupa lui Conte a devenit vicecampioană, la un singur punct de Juventus, care şi-a asigurat însă de două etape al 9-lea scudetto consecutiv. Atalanta, care a pierdut pentru prima dată după 20 de meciuri, în toate competiţiile, a prins podiumul, deoarece Lazio a pierdut la Napoli. Totuşi, echipa lui Simone Inzaghi se poate lăuda cu noua Gheată de Aur a Europei, Ciro Immobile, care a marcat nu mai puţin de 35 de goluri în acest campionat. El este urmat de C. Ronaldo, cu 31 de goluri, care nu a mai jucat ultimul meci al sezonului, pierdut de campioni contra Romei.

Milan a mai avut un final de sezon remarcabil, fără eşec în ultimele 13 meciuri.

Juventus, Inter, Atalanta şi Lazio merg în Champions League, Napoli, Milan şi Roma vor evolua în Europa League, iar Spal şi Brescia au retrogradat. A treia retrogradată se va decide între Lecce (35p) şi Genoa (36p), după meciurile de mâine.

Rezultate:

  • Brescia – Sampdoria 1-1 (E. Torregrossa 48 / M. Leris 41)
  • Juventus – AS Roma 1-3 (G. Higuain 6 / N. Kalinic 23, D. Perotti 43, 52)
  • Napoli – Lazio 3-1 (F. Ruiz 9, L. Insigne 57, M. Politano 90+3 / C. Immobile 22)
  • Atalanta – Inter 0-2 (D. D’Ambrosio 2, A. Young 20)
  • AC Milan – Cagliari 3-0 (R. Klavan 11 – AG, Z. Ibrahimovic 55, S. Castillejo 55)