Scriitorul D.R. Popescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

0
213

IMG_9231Universitatea din Craiova, la propunerea Facultăţii de Litere, a decernat, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului Dumitru Radu Popescu. Copleşit de emoţii, cunoscutul prozator a mulţumit pentru această distincţie deosebită care i-a fost acordată şi le-a împărtăşit cititorilor săi câteva gânduri despre opera sa. Rectorul Cezar Spânu l-a îndemnat apoi pe scriitorul D. R. Popescu să se considere ca făcând parte din familia universitarilor craioveni. Conducerea Teatrului Naţional „Marin Sorescu” i-a acordat şi o diplomă de recunoaştere a creaţiei sale dramatice, multe dintre piesele sale fiind jucate pe scena din Bănie.

    Profesorul universitar Ovidiu Ghidirmic a afirmat, în Laudatio de la începutul festivităţii, că opera lui D.R. Popescu este fabuloasă, de o întindere neobişnuită, numărând peste 30 de romane şi multe texte dramatice, fiind, de departe, unul dintre cei mai prolifici scriitori români alături de Mihail Sadoveanu, cu care poate fi comparat sub acest aspect.

„Opera lui D.R. Popescu nu poate fi prezentată decât în linii generale, pentru că altfel riscăm să ne rătăci prin coridoarele ei şi să nu mai găsim, cum ar spune Mircea Eliade, ieşirea din labirint. D.R. Popescu a publicat peste 30 de volume de proză – romane, volume de nuvele, dar a publicat şi peste 40 de piese de teatru şi un volum de versuri. Sigur că esenţial nu este să scrii mult, sunt mari scriitori care au rămas în literatură cu o carte, să scrii bine, adică să scrii cu tehnică, cu stil. În cazul lui D.R. Popescu, majoritatea criticilor au remarcat, pe lângă întinderea neobişnuită a operei, virtuozitatea narativă. Unele romane ale lui D.R. Popescu sunt adevărate lecţii de demonstraţie tehnică, scriitorul lăsând uneori impresia că elaborează opere în serie, pe bandă rulantă şi că se află în posesia unui secret de fabricaţie pe care singur îl deţine în spaţiul literaturii noastre”, a spus profesorul Ovidiu Ghidirmic, care a apreciat că, din punctul de vedere al naratologiei, D.R. Popescu este un scriitor care merită să fie studiat în universităţi, „ceea ce la Universitatea din Craiova am făcut-o cu prisosinţă”, după cum a mărturisit acesta.IMG_9200

„Este cultura română o biserică ţigănească?”

În disertaţia rostită după conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, de către rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spânu, scriitorul D.R. Popescu a vorbit despre motivul lui „Făt-Frumos” în basmul românesc. Înainte însă a mărturisit că şi-ar fi dorit să citească un alt text, intitulat „Este cultura română o biserică ţigănească? Este România o biserică ţigănească?”.

„Acest text pe care îl pregătisem, dar pe care nu o să îl citesc, pentru că am înţeles că trebuie să citesc textul deja trimis – eu mă hotărăsc greu – pleca de la o baladă culeasă de Papahagi bătrânul în care este vorba de o biserică ţigănească. Despre ce e vorba? Pe lângă marea Biserică de la Curtea de Argeş, simbol al credinţei, s-au gândit şi ţiganii să îşi facă o biserică. Şi s-au gândit din ce să o facă? Şi au zis: din lemn nu pot să o facă, pentru că lemnul putrezeşte, din fier nu pot să o facă, pentru că fierul rugineşte, din cărămidă nu merge, pentru că vine apa şi o strică. Şi atunci din ce credeţi că au făcut-o? Au făcut-o din slănină, şi cu pereţi din brânză şi au pus şi niţel unt, şi carne şi s-au închinat acestei biserici şi totul a mers formidabil, cum merge şi cultura noastră – formidabil –, dar într-o zi s-a întâmplat ca lucrurile să nu meargă bine aşa şi atunci ţiganii ce să facă…  Nu au mai avut ce mânca şi au mâncat biserica”, a spus D.R. Popescu.

Scriitorul a citit apoi o interpretare despre Făt-Frumos din basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” şi a vorbit despre prezenţa cailor în opera sa, mărturisind că iubeşte aceste animale, un roman extrem de apreciat al său fiind „O bere pentru calul meu”.

***

Născut pe 19 august 1935, în localitatea Păuşa, din judeţul Bihor, D.R. Popescu este considerat a fi una dintre figurile emblematice ale culturii române, cu o operă vastă ce cuprinde proză, teatru, poezie, eseu şi chiar scenariu de film. De altfel, biografii au încercat să explice că ambiţia nemăsurată a scriitorului este oltenească, iar puterea de muncă – ardelenească, tatăl fiind originar din Mehedinţi, iar mama din Păuşa – Bihor.IMG_9237

Anumite împrejurări i-au accentuat în timp trăsăturile de caracter.  A fost redactor-şef la revistele „Tribuna” (Cluj-Napoca), între anii 1969-1982 şi „Contemporanul” (1982). A fost, în două mandate, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (1981-1989). În anul 1997 este numit membru corespondent al Academiei Române, al cărei membru titular este din 2006. D.R. Popescu este, în prezent, directorul general al Editurii Academiei Române.

Dintre operele în proză ale lui Dumitru Radu Popescu pot fi menţionate romanele „Fuga” (1958), „F” (1969), „Vânătoarea regală” (1973), „Leul albastru” (1981), „Oraşul îngerilor” (1985), „Falca lui Cain” (2000) etc. A scris şi multe piese de teatru, iar multe dintre ele au fost puse în scenă: „Pisica în noaptea Anului Nou” (1965), „Piticul din grădina de vară” (1972), „Pasărea Shakespeare” (1974), „Rezervaţia de pelicani” (1982), „Anglia” (2003) etc.

Printre scenariile de film marca D.R. Popescu se numără: „Un surâs în plină vară” (1963, în regia lui Geo Saizescu), „Păcală” (1974, în regia lui Geo Saizescu), „Duios Anastasia trecea” (1979, în regia lui Geo Saizescu), „Rochia albă de dantelă” (1989, în regia lui Dan Piţa) etc. Ca poet, a publicat volumul „Câinele de fosfor” (1982).

Dintre premiile şi distincţiile obţinute de-a lungul timpului pot fi amintite: Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu (1964), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1974, 1977, 1980), Premiul Academiei Române (1970). De-a lungul timpului, a avut relaţii afabile cu scriitorii craioveni.