India, interesată de avioanele Rafale

0
350

New Delhi a intrat în negocieri exclusive cu concernul francez Dassault Aviation, preludiu la semnarea unui contract definitiv, evaluat la circa 10 miliarde de euro, conform căruia ar urma să cumpere 126 de avioane pentru armata indiană. Guvernul indian a menţionat, marţi, că a reţinut oferta remisă de Dassault Aviation, grupul francez devansând singura ofertă rivală, prezentată de EADS, asociată cu Finmeccanica şi BAIE Sistems. Aceasta a fost o etapă foarte importantă în procesul de atribuire a contractului, la cinci ani după lansarea ofertei pentru reînnoirea flotilei aviatice de luptă indiene. În timpul acestei perioade, New Delhi a eliminat aparatele americane Boeing şi Lockheed Martin, dar şi pe cele de vânătoare suedeze Saab şi ruseşti MIG. India va intra acum în negocieri exclusive cu Franţa şi cu reperzentanţii producătorului aeronautic. Discuţiile ar putea dura mai multe luni, fiindcă totul trebuie clarificat şi negociat până la redactarea contractului în forma convenită. Primele 18 avioane vor fi produse în Franţa, în timp ce celelalalte 108 exemnplare vor fi asamblate în India. Guvernul indian speră ca, în valoarea contractului, compensaţiile industriale să reprezinte 50%. După lămurirea totală a detaliilor cu clientul său, Dassault Aviation ar putea semna comanda, denumită „contractul secolului” în materie de avioane de luptă. Acesta este evaluat, de presa indiană, între 12- 15 miliarde de dolari sau 9-11 miliarde de euro. Un astfel de contract reprezintă un mare succes economic pentru Franţa. Pentru Rafale, apoi, care antamează o carieră internaţională, după ce a fost văzut pe cerul Libiei. Comanda este, de asemenea, fabuloasă pentru mari coloşi industriali, care participă cu subansamble, echipamente electronice, etc., la contract. Şi este vorba de circa 500 de antreprize şi 6000 de angajaţi care participă la programul Rafale. Observatorii notează că India a respectat calendarul diferitelor etape ale procesului de selecţie. La frontierele sale, China se reînarmează şi dezvoltă propriul echipament aviatic de luptă, în cooperare cu Pakistanul. Pentru a putea răspunde ameninţărilor potenţiale. India este, de asemenea, un client istoric şi fidel al Dessault Aviation. Care a mai avut cu New Delhi semnat, în 1953, un contract pentru avionul Uragan. India a comandat, atunci, 71 de exemplare. După care, ţara a cumpărat material rusesc şi a comandat gama dezvoltată de producătorul francez de aeronave, Mystere IV sau Miraj 2000, până la Jaguar, co-dezvoltat cu BAIE Sistems. Piloţii armatei indiene cunosc bine aparatele franceze, pe care au zburat în 1965, în timpul războiului indo-pakistanez şi, mai recent, în timpul conflictului din Kargil, când India şi Pakistanul s-au confruntat din nou, în 1999. Franţa se felicită pentru decizia guvernului indian de a selecţiona avionul francez, intrând în negocieri exclusive cu Dassault, a salutat Elysee. Şi, pe bună dreptate, obţinerea semnăturii definitive, pe un contract atât de mare, în astfel de vremuri, reprezintă o performanţă.