Big Brother cu 99 de ochi în Parcul Romanescu

0
511

camere supraveghere (1) camere supraveghere (2) camere supraveghere (3) camere supraveghereAvem Big Brother pentru Parcul Romanescu, dar aşteptăm un ultim aviz ca să-l punem în funcţiune. Deşi toate camere video care supraveghează întreaga suprafaţă a parcului au fost instalate, dispeceratul este deocamdată în stand-by până la inaugurarea oficială a parcului. Autorităţile locale spun că acest lucru depinde în totalitate de avizul Ministerul Culturii, în speţă de Comisia de avizare a monumentelor istorice, care este aşteptat şi acum să sosească în urma recomandării de schimbare a culorii unui gard.

Parcul „Nicolae Romanescu” va fi monitorizat non-stop de un sistem video ultraperformant, compus din 99 de camere, dintre care 24 mobile. Cu ajutorul acestei aparaturi, se captează imagini în timp real, din tot atâtea zone ale Parcului Nicolae Romanescu, care sunt trimise apoi spre panoul de control. Dispeceratul a fost instalat în sediul Poliţiei Locale Craiova, de pe strada „Dimitrie Gerota” şi va fi deservit de 10 poliţişti locali, care au primit sarcina de a supraverghea tot ceea ce se întâmplă în parc.

 „Parcul Romanescu va fi monitorizat 24 de ore din 24. În preajma sau chiar în interiorul parcului – în funcţie de planul de măsuri pe care îl vom lua – se va afla un echipaj. Se va lua legătura cu acesta şi va fi o intervenţie ce se va produce undeva la 30 de secunde, un minut”, a explicat, ieri, directorul Poliţiei Locale Craiova, Tavi Mateescu. În funcţie de problemele surprise de camerele din parc, poliţiştii locali vor sesiza şi celelalte organe de poliţie.

Toată suprafaţa parcului va fi monitorizată

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a inspectat, ieri, acest dispecerat şi a precizat că se acoperă aproape întreaga suprafaţă a parcului, cu o singură excepţie: hipodromul. Edilul Craiovei a explicat că nu s-au putut monta camere şi acolo, deoarece obiectivul nu se află în proprietatea municipalităţii, ci a Ministerului Tineretului. „Am făcut o vizită de lucru ca să vedem cum monitorizează cele 99 de camere parcul, pentru că, vă aduceţi aminte, în urmă cu doi ani, a avut loc un eveniment nefericit, o crimă care nici până la această dată nu a fost soluţionată de către poliţie tocmai din cauza faptului că nu existau nici un fel de indicii şi camere de luat vederi. Acum toată suprafaţa parcului este monitorizară video, mai puţin zona hipodromului. Dar şi acolo, în exteriorul hipodromului, sunt camere, unde este terenul municipalităţii”.

Hipodromul, muribund din cauza legii calului

Autorităţile spun că, în urmă cu patru ani, s-a solicitat Ministerului Tineretului un transfer de proprietate, hipodromul urmând să fie înglobat în proiectul de reabilitare al parcului, dar că nu s-a obţinut nimic în acest sens. ”Din păcate nu s-a făcut hotărâre de guvern de transfer a acestei proprietăţii a Ministerului Tineretului către primărie pe motiv de legea calului, despre care nici nu am ştiut că există aşa ceva. La hipodrom mai sunt şase cai, bineînţeles că nu sunt cai de rasă, sunt cai care au fost confiscaţi de către poliţia locală de-a lungul anilor sau sunt cai care aparţin unor proprietari. Nici această lege nu trebuia să împiedice preluarea amplasamentului de către municipalitate. Dar se pare că cineva acolo sus nu vrea să semneze astfel încât acest teren să fie preluat de noi şi să îl refacem. Avem aceeaşi problemă cu cinematografele”, a explicat primarul Craiovei.

Ultimul aviz pentru culoarea verde

Deşi instalate şi conectate la sistem, camerele video nu pot fi puse deocamdată în funcţiune. Primarul Lia Olguţa Vasilescu, care a inspectat, ieri, acest dispecerat, a explicat că parcul în sine este pregătit pentru recepţie, dar că se mai aşteaptă un aviz fără de care nu poate fi recepţionat proiectul de reabilitare: „Ne pregătim de recepţia Parcului Romanescu, mai aşteptăm un aviz de la Ministerul Culturii. Cred că s-au făcut aproape cinci luni de când aşteptăm acest aviz pentru un singur gard. Am trecut prin comisia de avizare cu acest gard şi s-a hotărât că el va rămâne aşa cum a fost proiectat, doar că trebuie schimbată culoarea în verde. Din păcate, nici până la această dată nu s-a semnat”.

Potrivit primarului, în urma reclamaţiei unor craioveni, comisia ministerială a stabilit că gardul din jurul insulei lebedelor poate fi considerat monument istoric, dar cu condiţia să fie revopsit din negru în verde. ”A fost o reclamaţie pe care, cu onor, au făcut-o nişte craioveni. Până la urmă s-a ajuns la concluzia că acel gard arată bine, adică este în conformitate cu un monument istoric, doar asupra culorii a trebuit să fie o intervenţie”.

O investiţie de 10 milioane de euro

Potrivit primarului, constructorul Mitliv a realizat partea de alei, cascade, arocamente, căsuţa grădinarului, gardul exterior, glorieta, iar astăzi urmează să se facă şi recepţia Teatrului de vară, care se află în incinta parcului şi care a fost modernizat pe fonduri europene. „Probabil că luna viitoare, dacă ne vine acel aviz, singurul care ne împiedică, vom putea să inaugurăm şi parcul în totalitate”, a mai spus primarul Craiovei, punctând faptul că investiţia a fost făcută pe fonduri de la UE şi de la CLM Craiova.

 „Parcul a ieşit foarte frumos, s-a respectat proiectul lui Redont. Până şi la partea de granit cioplit, de borduri, noi am respectat ceea ce a fost prevăzut. Sunt mulţi care spun acum că pietrele de granit cioplit au fost luate deja sparte. Nu, aşa arată granitul cioplit pentru că se lucrează cu dăltiţa exact cum se întâmpla acum 120 de ani”, a afirmat primarul Craiovei.

Pentru prima dată de la demararea proiectului – care s-a făcut din fonduri europene până la sfârşitul lui decembrie 2015 şi apoi din fonduri locale – s-a făcut referire şi la suma investită, lucrarea fiind apreciată la suma de 10 milioane de euro.