Craioveancă accidentată mortal de tramvai

0
400

accident (1)O craioveancă de 89 de ani şi-a pierdut viaţa, ieri dimineaţă, după ce a fost lovită de tramvai. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, din cercetările poliţiştilor de la Rutieră s-a stabilit că, în jurul orei 9.30, bătrâna, Ileana Dina, s-a angajat neregulamentar şi fără să se asigure în traversarea bulevardului Nicolae Titulescu, în apropierea centrului comercial Billa, fiind surprinsă pe linie şi lovită de un tramvai care circula dinspre centrul Craiovei către Işalniţa, de Titi Popescu, de 53 de ani, vatman RAT. La faţa locului a sosit o ambulanţă SMURD, din cadrul ISU Dolj, medicii au urcat victima în interor şi au demarat manevrele de resuscitare, însă în ciuda eforturilor făcute, n-au reuşit să o stabilizeze, fiind declarat decesul femeii. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă, în vederea efectuării autopsiei, iar poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol. Circulaţia tramvaielor a fost întreruptă zeci de minute, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.