Senat: Ședința plenului, suspendată din lipsă de cvorum

0
468

Ședința plenului Senatului de ieri a fost suspendată din lipsă de cvorum. În urma verificării prezenței prin două apeluri, președintele de ședință, Augustin Mitu, vicepreședinte al Senatului, a constatat că în plen erau 76 de senatori, cvorumul necesar pentru desfășurarea lucrărilor fiind de 84. “Nu există cvorum pentru desfășurarea ședinței. Trebuie să închid ședința de azi a Senatului. Următoarea ședință de plen a Senatului va fi luni”, a spus Mitu. Pe ordinea de zi a plenului Senatului erau înscrise pentru dezbatere 15 proiecte de lege.

Viceliderul grupului PNL Dumitru Oprea le-a recomandat senatorilor Puterii ca pentru asigurarea cvorumului ”să își dovedească forța pe care au avut-o marți (n.r. la moțiunea de cenzură)”. Liderul grupului PSD, Mihai Fifor, a afirmat că ședința s-a suspendat din cauza absenței senatorilor PNL. “Așa cum constatați, nu suntem deloc obosiți. Probabil dvs. ați răcit ieri rău în ploaie, încercând să asigurați ceea ce ați numit a fi miting. Astea sunt efectele răcelii de toamnă. Dar e de înțeles. Nu ne supărăm pe dvs. Apoi ce pretenții putem să avem de la parlamentari care știm cu toții că au intrat în Parlament cum au intrat, activează cum activează. E bine că opinia publică vede de ce nu se țin ședințele Senatului. Nu din cauza noastră, care suntem aici, ci a noului PNL e sala goală”, a spus Fifor.