Explozii la o uzină chimică din apropiere de Houston, oraş afectat de uraganul Harvey

0
500

houstonMai multe explozii au avut loc la o uzină chimică din apropierea oraşului american Houston, afectat de inundaţii în urma uraganului Harvey, iar mai mulţi poliţişti aflaţi în zonă au ajuns la spital, relatează site-urile ABC News şi BBC News. Martorii au auzit două explozii şi au văzut fum negru ridicându-se deasupra uzinei chimice aparţinând grupului francez Arkema şi care produce peroxizi organici, un compus utilizat la fabricarea materialelor plastice. Poliţia statului Texas a anunţat că un poliţist a fost transportat la spital după ce a inhalat fum degajat în urma exploziilor, iar alţi nouă poliţişti au ajuns la spital ca măsură de precauţie. Experţii au avertizat că substanţele degajate în urma unei explozii la uzina chimică afectează pielea, ochii şi plămânii. Locuitorii din zonă au fost evacuaţi, pe o rază de 2,4 kilometri, iar Administraţia Federală a Aviaţiei americane a emis o interdicţie temporară privind zborurile în apropierea uzinei. În urma ploilor puternice, electricitatea a fost întreruptă în zonă, iar complexul a pierdut capacitatea de a refrigera compuşi chimici care trebuie să fie păstraţi la rece. Nu exista nicio modalitate de a preveni o explozie, aşa cum avertizase compania în urmă cu mai multe ore. Substanţele periculoase au fost transferate pentru a fi depozitate în containere refrigerate cu ajutorul unor motoare diesel, dar creşterea nivelului apei la peste doi metri nu a făcut posibilă pornirea motoarelor, a explicat compania Arkema. Uzina chimică se află la 34 de kilometri de oraşul Houston şi şi-a întrerupt producţia vinerea trecută, odată cu avertizarea privind uraganul Harvey.