Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Actuala putere promovează proiecte care nu se vor realiza niciodată”

1
61

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a susţinut, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că cel mai important obiectiv pe care ar trebui să-l aibă în vedere Guvernul Ponta ar fi creşterea economică, iar din păcate acest aspect este pe ultimul loc în agenda actualului Executiv. 

„Eu întotdeauna vorbesc despre starea economiei. Pentru că atâta timp cât nu există creştere economică, nu poţi să vorbeşti de educaţie, sănătate, cultură. Economia ar trebui să fie prima prioritate a unui Guvern. Actuala putere promovează proiecte care, în opinia mea, nu se vor realiza niciodată. În decembrie atrăgeam atenţia că tot ceea ce promite Guvernul Ponta în campanie nu se va putea realiza. Ce vedem acum…. Hidroelectrica în insolvenţă, Oltchim în insolvenţă, Mechel vândută şi revândută. Adică mii de locuri de muncă desfiinţate. Săptămâna aceasta vor fi concediaţi peste 1.000 de salariaţi la Oltchim. Este o nenorocire. Pentru un municipiu ca Rm. Vâlcea pierderea a peste 1.000 de locuri de muncă înseamnă o catastrofă…”, a spus preşedintele PDL Dolj.

Europarlamentarul Marinescu a mai atras atenţia şi vizavi de investiţiile mult aşteptate, care sunt practic stopate. În felul acesta scade numărul locurilor de muncă şi creşte şomajul. „Trebuie să priviţi lucrurile acestea într-un context european. Adică să aveţi în vedere ceea ce se întâmplă în Cipru, să ţineţi cont de instabilitatea politică din Italia, care este al treilea membru al UE, şi mai ales de faptul că în Spania rata şomajului este în creştere. În Italia şi Spania lucrează foarte mulţi români care-şi pot pierde locurile de muncă şi se vor întoarce în România. Cum este pregătit acest Guvern pentru a preîntâmpina un aflux mai mare de români ce ar putea să se întoarcă acasă din aceste ţări?!”, a precizat vicepreşedintele PPE.

Nu se ştie cu exactitate când se va face Autostrada Sudului

Preşedintele PDL Dolj a mai spus că, la nivel local, au fost abandonate proiecte importante. Centura de Sud a oraşului este unul dintre proiectele solicitate chiar şi de unul din cei mai potenţi investitori: compania Ford. Dar şi drumul Craiova – Calafat ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern, în condiţiile în care din mai se va da drumul la Podul Calafat – Vidin. “Din mai se va deschide traficul pe podul de la Calafat, dar noi nu vom putea oferi condiţii de transport pe acest tronson. În 2012 au fost finanţate Centura de Sud a Craiovei, o investiţie bună pentru municipiul nostru, care a fost solicitată chiar şi de Ford. Şi proiectul Craiova – Calafat, care a primit finanţare de la BEI, a fost suspendat în condiţiile în care la finele lunii mai se va da drumul la traficul de pe Podul Calafat – Vidin”, a explicat Marian Jean Marinescu.

Preţuri triple…

Europarlamentarul democrat-liberal a mai spus că drumul expres sau autostrada Craiova – Piteşti se va construi, dacă se va construi, cu preţuri de până la trei ori mai mari. Nu se înţelege foarte clar cine va stabili dacă se va face o autostradă sau un drum expres. În plus, investitorul care vrea să facă această lucrarea trebuie să scoată din bancă câteva milioane de euro, bani pe care să-i recupereze în timp, fiind vorba de un contract de concesionare. „Nu cred că aceste proiecte, indiferent care ar fi ele, drum expres sau autostradă se va face vreodată…”, a subliniat europarlamentarul Marinescu.

S-a pus taxă şi pe albine

Prezent la această conferinţă de presă, senatorul PDL Mărincă Dincă a atras atenţia vizavi de numărul mare de taxe care tot apar şi se votează în Senat, taxe ce împovărează poporul român. „Mai nou s-a votat şi taxa pe albine, asta după ce în urmă cu o săptămâna s-a votat taxa pe câteva hectare de teren. Săptămâna viitoare se va mai pune un alt bir. Este vorba de timbrul de mediu, care, paradoxal, va taxa mai mult pe cei care nu poluează sau pe cei care poluează mai puţin decât pe cei care poluează foarte mult. Asta doar ca să se atingă nivelul prestabilit dinainte de acest Guvern. Eu am ridicat şi problema unui alt proiect finanţat de BEI, în plenul Senatului. Este vorba de metroul Drumul Taberei-Universitate-Pantelimon, asta pentru că domnul Marinescu a vorbit de drumul Craiova-Calafat, de asemenea un proiect stopat şi care a fost finanţat prin BEI…”, a spus senatorul Dincă.

1 COMENTARIU

  1. nenea dinca in afara faptului ca viata de parlamentar l-a mai rotunjit,a terminat cu toate problemele craiovenilor ,ce l-au trimis in parlament si se preocupa de necazurile bucurestenilor….
    te-am vazut noi de ce esti in stare cand ai fost primar
    ca de altfel si pe colegul marijean…..

Comments are closed.