Sărbătoarea Trifonului, la Segarcea

0
454

trifonTradiţionala sărbătoare a Sfântului Trifon îi va strânge laolaltă şi în acest an, la Segarcea, pe mai toţi viticultorii locului. Evenimentul va debuta de dimineaţă, cu slujba oficiată de preoţii celor două parohii din localitate, care vor merge apoi, la ora 10.00, cu icoana Sfântului Trifon în viile de la marginea localităţii pentru a le sfinţi. Cu acelaşi prilej se va organiza şi un concurs de vinuri, iar în holul Casei de Cultură vor fi expuse unelte agricole folosite de viticultori, ce fac parte din colecţia Sebastian Spanache. De asemenea, la Biblioteca Orăşenească „Mircea Rădina” se deschid foto-expoziţiile „Ediţii ale sărbătorii Sfântului Trifon”, „Cartea viticultorului” şi „Calendarul viticultorului segărcean”, realizate, potrivit bibliotecarului Alexandra Barbu, pe baza lucrărilor de specialitate prezente în colecţiile instituţiei. Organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Segarcea, evenimentul va fi întregit de un spectacol de muzică populară susţinut de artişti locali şi de membrii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova. În popor, Sfântul Trifon, celebrat la 1 februarie, este considerat ocrotitorul viilor, livezilor, grădinilor şi holdelor, pe care le apără de stricăciunile omizilor, lăcustelor şi gândacilor.