Cristian Preda face apel la puţină „demnitate” din partea candidaţilor ARD

3
787
Cristian Preda

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, într-o postare pe blogul personal, că declaraţiile şi atitudinea candidaţilor ARD la parlamentare nu sunt acceptabile şi le atrega atenţia să dea dovadă de puţină „demnitate”. „Presa a relatat că, în ultimele zile, doi primari PDL din judeţul Suceava – Ion Lungu şi Ilie Boancheş -, ca şi un fost pesedist ajuns acum la Forţa Civică – Ovidiu Milici, candidat pentru ARD – şi-au exprimat sprijinul pentru… candidaţi USL din respectivul judeţ”, scrie Cristian Preda pe blogul personal. Totodată, democrat-liberalul aminteşte că William Brânză, candidat ARD care vrea un nou mandat de deputat în colegiul D1 (n.r. – Diasporă 1) din străinătate – care acoperă Europa -, îl atacă pe colegul său de partid Eugen Tomac, candidat în colegiul D2 din străinătate – Moldova + Asia. „La prima vedere, pare de neînţeles. Pentru cine ştie cum funcţionează sistemul electoral, lucrurile sunt însă inteligibile. Acolo unde un candidat nu obţine 50%+1, distribuirea mandatelor se face proporţional cu scorul obţinut de partide la nivelul cicumscripţiei (care e reprezentată de judeş şi, respectiv, de mari regiuni ale lumii, în cazul votului din străinătate). Aşa se face că există o competiţie nu doar între candidaţii susţinuţi de partide diferite, ci şi între cei care au sprijinul aceleiaşi formaţiuni, dar candidează în colegii aparţinând aceleiaşi circumscripţii. În 2008, când candidaţii au descoperit aberaţia cuprinsă în acest sistem electoral, sprijinul pentru adversari şi subminarea propriilor colegi s-au exprimat cu discreţie”, explică europarlamentarul PDL.

3 COMENTARII

  1. Dintre toti candidatii ARD, William Brinza este fara doar si poate cel mai bun reprezentant al romanilor din Diaspora si singurul care va castiga 100% in decembrie.

  2. Brinza are un model occidental de a face politica. Se simte ca William Brinza a avut mai mult timp contact cu lumea din afara.

Comments are closed.