Când indignarea e relativă

Conţinutul convorbirilor telefonice interceptate de procurorii Parchetului General, cu mandat din partea ÎCCJ, cum se precizează, dintre Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, în măsura în care sunt autentice, nu spun mai nimic, de parcă cei doi ar fi vorbit „pentru ascultători”. Mai mult, îi descalifică. Pe alocuri, şi unul şi celălalt par prizonierii caniculei, cu vag chef de taifas, gratuit şi riscant, ca la un şpriţ de vară rece şi bine garnisit, când se mai dezleagă limba şi celor deloc locvace. Deputatul Victor Paul Dobre era ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar Ioan Rus ministru plin. Ambii trecuţi, şi într-un alt mandat, prin înaltele demnităţi publice încredinţate. Nu avem habar dacă în viaţa de toate zilele Victor Paul Dobre şi Ioan Rus se trăgeau de brăcinare, dar, după cum discută, cum se confesează, ambii par nişte amatori în toată povestea cu deznodământul referendumului din 29 iulie 2012. Nici unul, nici celălalt nu se raportează, cu concreteţe, în primul rând, la legislaţia în vigoare şi nu pomenesc, surprinzător, o vorbă despre marea dilemă a „listelor electorale permanente”, care, în logica şi litera Legii nr. 35/2008, art. 26, al. 2, „se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localităţile pentru care ele au fost întocmite”, acompaniată de Legea 3/2000 privind referendumul, în temeiul cărora s-a purtat şi se poartă toată dezbaterea fără precedent, ce antrenează deplin acum Curtea Constituţională a României. Însăşi Hotărârea 3/2 august 2012 a CCR, până la inserţia scandaloasă, menţiona expres acest lucru. La un moment dat, în toiul unei confesiuni bizare cu o persoană „nedivulgată” în stenograme, Victor Paul Dobre scoate un porumbel cât el de mare, lovindu-şi, fără să scrâşnească, caninii, cu barosul limbii. „Da, da! Să facă o ordonanţă, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe liste. O nebunie întreagă”. Dacă afirmaţia este reală, atunci Victor Paul Dobre este un morman de prostie, cu toată experienţa lui administrativă, fiindcă Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului s-a promovat în anul în care liberalii guvernau ţara, iar el ocupa şi atunci funcţia de ministru delegat pentru Administraţie în cadrul MAI. Legea respectivă stipulează clar cine se regăseşte pe listele electorale permanente şi cine se regăseşte pe listele electorale suplimentare. Raportarea participanţilor la votul din 29 iulie se face la listele electorale permanente. Actualizarea acestora era cerută prin prima adresă expresă a CCR remisă Guvernului. Acesta a fost şi motivul „termenului lung” acordat de CCR. De neînţeles este faptul că Victor Paul Dobre, ca, de fapt, şi Ioan Rus, nu spun explicit cine le-ar fi cerut să încalce legea, insinuează doar ceva evaziv, indignarea lor e relativă, dar dialogul are substanţa unuia dintre doi brigadieri silvici – nobilă meserie – promovaţi unde nu meritau. „Om fi proşti, dar chiar tâmpiţi nu suntem”, cugetă intelectual, la un moment dat, Ioan Rus. Ori, tocmai asta e problema, vorba trăită a Morometelui: „Sunteţi deştepţi, da’ vă mănâncă prostia”. Dar, ce să ne mai minunăm, când o hotărâre a CCR, bine argumentată, însuşită de cei nouă judecători, în plen, publicată în Monitorul Oficial, a fost mutilată ulterior, printr-o inserţie care a dat peste cap întreg raţionamentul constituţional. Unul, atenţie, care mai fusese expus şi cu alt prilej, după cum ne încredinţează Nicolae Popa, fost preşedinte al CCR între 2001 şi 2004. Înainte de a pune punct, să amintim că, de aseară, Philip Gordon, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, se află la Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali guvernamentali, pentru a discuta şi pe seama crizei constituţionale prelungite. În numele democraţiei.