Miei puţini şi scumpi în pieţele craiovene

0
375

Cerere mare, ofertă mică. Aşa poate fi descrisă prima zi în care mieii au fost daţi spre vânzare, în Piaţa Chiriac, singurul punct în care autorităţile locale au avizat un spaţiu pentru asomarea şi sacrificarea animalelor. În doar câteva ore, vânzătorii au rămas fără marfă, deşi preţul unui kilogram, în viu, nu a scăzut sub 13 lei. Mult, puţin, mieii s-au vândut „la blană”, majoritatea cumpărătorilor preferând să plece acasă cu ei tăiaţi. Pentru asta au mai scos din buzunar încă 11 lei – taxa de sacrificare –, însă cei care nu au vrut să păstreze pielea animalelor au vândut-o, la rândul lor, pentru 10 lei, amortizând astfel cheltuiala.

Un paradox: pe piaţa liberă nu se mai practică negocierea

„Avusei vreo douăzeci de miei, da’i vândui pe toţi la prima oră. Mai rămăsei cu ăsta”, ne-a spus comerciantul, arătând cu degetul către un mieluşel. „…13 lei kilogramul în viu, atât mearsă piaţa”, ne-a informat crescătorul, venit de la Brabova. Lângă el, un alt comerciant de la Bârca, aştepta un transport, de data asta cu iezi, după ce vânduse toţi cei treizeci de miei în doar câteva zeci de minute. Mai rămăsese cu câteva căpriţe, de care nimeni nu s-a arătat interesat, mai ales că omul a recunoscut că „sunt cam bătrâne”. Pentru kilogramul de ied, în viu, acesta cerea acelaşi preţ ca şi pentru fratele lui, mielul, respectiv 13 lei.

După ce animalele s-au epuizat, zarva s-a mutat în spaţiul de sacrificare, unde, în prezenţa unui inspector sanitar-veterinar, procedura de asomare, apoi tăierea erau rapid efectuate. Numai că, odată pusă pe cântar, după înlăturarea blănii şi a intestinelor, carnea rămasă abia dacă mai cântărea jumătate din greutatea iniţială. „Avu 17 kilograme viu şi uitaţi-vă la cântar… Rămăsei cu opt kilograme de carne. Nici măcar jumătate”, se plângea o craioveancă.

Pe de altă parte, concurenţă mare între cumpărătorii pieilor de miel şi ied. Mai mulţi la număr decât vânzătorii animalelor, aceştia se certau, ieri, pentru fiecare dintre potenţialii vânzători. „Mai lasă-mi şi mie, femeie, tu vrei să mănânci zece pâini, şi altu’ nici una”, îşi strigau negustorii.

Craiovenii au făcut coadă la punctul de sacrificare

Doljul n-are miei

Problema nu e nouă şi, din păcate, şansele de redresare a stării de fapt sunt limitate. Numărul crescătorilor de ovine şi caprine a scăzut, de la un an la altul, în judeţul Dolj. Sub justificarea nerentabilităţii acestei afaceri. Pentru anul trecut, de pildă, APIA Dolj a virat crescătorilor de caprine şi ovine suma totală de 4.475.816 lei, drept subvenţie, ceea ce înseamnă circa 40 de lei pentru o oaie şi tot atâta pentru o capră. Discuţia se poate dezvolta. Ceea ce putem spune cu certitudine este că judeţul Dolj oferă posibilităţi aproape nelimitate în privinţa păşunatului. Restricţiile de altădată, şi ne referim la perioada anterioară anului 1990, au dispărut. Cu toate acestea, efectivele de ovine şi caprine erau atunci, potrivit datelor statistice, de 1.417.100, respectiv 261.187 capete, în regiunea Olteniei, o bună parte a exportului de carne al Doljului, rezemându-se tocmai în această activitate.

Să admitem că orice comparaţie nu-şi mai are sensul, şi într-un domeniu integral privatizat, producătorii dispun, aşa cum doresc, de propria marfă. Raţionamentul nu este logic până la capăt, fiindcă, oricum, aşa cum arătam, subvenţiile admise de Uniunea Europeană au fost achitate integral. E greu de presupus că anumiţi „ciobani” nu-şi declară efectivele în mod corect, fiindcă într-o atare situaţie s-ar sustrage singuri de la formele de ajutor primite. Sunt nenumărate localităţi rurale ale Doljului în care efectivele sunt infime şi, în mod sigur, redresarea acestora nu se poate realiza prin simple îndemnuri. Dar, trebuie să recunoaştem că mare lucru pentru revigorarea stării de fapt nu se resimte. În aceste circumstanţe, nu trebuie să ne mire deloc faptul că preţul cărnii de miel sau ied a săltat, aşa cum observăm cu toţii, pe piaţa liberă. Îngrijorător este faptul că, tot potrivit datelor statistice, efectivele matcă de ovine au scăzut sensibil, de la un an la altul. Astfel, în anul 2008 erau înregistrate 212.000 capete, în 2009 – 201.631, iar în 2010 – 195.000. O oarecare creştere, nu spectaculoasă, se înregistrează la specia caprine, respectiv 95.803 capete în anul 2010, faţă de 84.201, în 2008.

În absenţa oricărei strategii, slabe speranţe

O să repetăm ceea ce am mai spus şi în alte ocazii, şi ceea ce, de fapt, spun şi specialiştii. N-avem nici o strategie coerentă, în acest domeniu, cum nu avem, de fapt, nici în alte zone ale producţii agricole animaliere. Întrebarea care vine ca un light-motiv este aceeaşi: cine trebuie să o elaboreze? Şi răspunsul este anevoios. Marile aşteptări se îndreaptă spre viitoarele camere agricole judeţene, care, în noul lor format, prevăzut de lege, ar putea avea şi asemenea preocupări. Dar, drumul este lung. Oricum am întoarce lucrurile, ceea ce se întâmplă nu este în regulă. Adică un judeţ cu un potenţial agrar formidabil nu poate asigura necesarul de consum al populaţiei sale, nici la carnea de miel, nici la cea de vită, porc sau pasăre. Fireşte că, în aceste condiţii, pe piaţa liberă se practică preţuri „unitare” şi alegi ceea ce apuci, nu ceea ce ai dori.

După tăiere, cantarul a indicat o realitate... crudă

Puţini crescători consacraţi

Am încercat să obţinem de la APIA Dolj o situaţie cât de cât concretă cu cei mai mari crescători de ovine şi caprine. Nu numele acestora interesează în mod special, deşi, din punctul nostru de vedere, ar merita lăudaţi pentru ceea ce fac, ci efectivele pe care le deţin. Ori, în cazul crescătorilor de ovine, am identificat numai şase crescători care au turme de peste 500 de capete, iar la caprine nu există nici măcar unul care să atingă acest prag, deşi există semnale că lucrurile ar putea evolua pozitiv, în perioada imediat următoare, întrucât brânza din lapte de capră este tot mai mult căutată pentru virtuţile ei terapeutice.

Neîndoielnic, meseria de crescător de animale nu este uşoară. Se munceşte pe rupte tot timpul anului, satisfacţiile sunt limitate, deşi, pe vremuri, se spunea că îndeletnicirea respectivă era una extrem de bănoasă. Dar vremurile s-au schimbat, şi cei care au rămas „prizonierii” acestei tradiţii sunt tot mai puţini la număr. Pe umerii lor se reazămă, după cum vedem, şi aprovizionarea pieţelor Craiovei, cu precădere în apropierea Sărbătorilor de Paşti şi nu numai. Că ne place sau nu, asta este situaţia şi ar fi o iluzie să ne imaginăm că anul viitor lucrurile vor sta mai bine. Paradoxul este însă altul: în majoritatea localităţilor rurale numărul de ovine şi caprine existent nu asigură nici pentru populaţia respectivă necesarul de consum. Ceea ce pare greu de acceptat. Dacă nu invocăm necesitatea unei „planificări”, fiindcă nu avem cum, putem vorbi de o stare de lucruri deteriorată în mod grav, cu consecinţe dintre cele mai proaste. A mai face comparaţii cu alte state europene (Grecia, Elveţia, Franţa, Spania), care deţin experienţe consacrate în domeniu, nu are sens şi trebuie să acceptăm „performanţele limitate” de care vorbea, duminică, Traian Băsescu, şi multora nu le-a plăcut.