Argeşul ar juca la Craiova în cupele europene

0
50

După victoria din prima etapă a play-off-ului, 1-0 în Bănie cu Universitatea Craiova, FC Argeş a intrat în lupta pentru cupele europene şi chiar pentru titlu. Nou-promovata este şi în cursa pentru trofeul Cupei României, urmând să joace acasă semifinala cu Universitatea Cluj. Dacă va obţine dreptul de a evolua în cupele europene, unde n-a mai fost prezentă din 1998, FC Argeş ar juca pe arena “Ion Oblemenco”. Piteştenii au optat pentru această variantă, întrucât arena care-i găzduieşte acum, cea din Mioveni, nu este omologată pentru Europa, iar stadionul “Nicolae Dobrin” este demolat şi va fi reconstruit. Mai exista soluţia Târgovişte pentru formaţia din Trivale, însă a fost preferat stadionul din Bănie, care ar putea găzdui astfel meciurile a două echipe din Superligă în cupele europene, dacă şi Universitatea Craiova va participa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *