Pase scurte / pase lungi: Mândria de a fi… „de-al lor”!

Romică Paşcu, o relicvă a fotbalului băştinaş de odinioară, îşi stoarce memoria la o vârstă înaintată şi confecţionează amintiri obosite, despre „subteranele” finalului de campionat 1982-1983, făcând referiri, după ureche, la maniera în care Craiova a pierdut titlul, în sezonul în care a acces în semifinalele Cupei UEFA şi a contribuit covârşitor la calificarea la Euro 1984, după victoria împotriva Italiei la Bucureşti şi Cehoslovaciei, la Bratislava. Cu golul nemuritor al lui Gheorghiţă Geolgău. Persoană de „mare onoare”, trecută prin fotbalul mic al ţării, cu stagii de preşedinte retribuit pe la cluburile FC Bihor, Braşov, Petrolul, Astra, Baia Mare, unul din numele grele ale cooperativei, deapănă amintiri, cum spuneam, searbede, pentru GSP. Recunoscând cu „mândrie patriotică”, nu nonşalanţă, mai mult sau mai puţin discretă, că s-a aflat pe ştatele Direcţiei Securităţii Statului, ca orice patriot neaoş, Romică Paşcu, pe care Corneliu Stroe îl ţinea la distanţă, lucra în subordinea generalului Ovidiu Diaconescu „stăpânul suprem al informaţiilor”, severinean de baştină, care avea un cumnat, cadru didactic la Facultatea de Agronomie din Craiova, şi menţiunea o face Cornel Dinu, într-una din cărţile sale memoralistice. Ceva-ceva, la nivel zvonistic, mai clămpăneşte Romică Paşcu, deşi nu poate oferi nici o probă peremptorie, cu referire la trucarea unor meciuri de componenţa echipei craiovene de atunci. Care au mai spus câte ceva, mai mult din grozăvie, de-a lungul timpului. Romică Paşcu ştie bine, fiindcă a practicat asta, unele din practicile lui Dinamo, ştie că nu era benefic să fi vertical ş.a.m.d.. Tâlcul dezvăluirilor sale este unul abject, adică sugerează că „aşa au fost toţi. O apă şi un pământ”. Corneliu Stroe, de pildă ginerele lui nea „Lache Oţeleanu”, antrenor redutabil, cu merite în fotbalul craiovean, ambii cu dosare catastrofale, respecta conducerea lui Dinamo, dar atât, şi nu se întindea la taclale inutile. Deşi preferabil era să fi în relaţii de prietenie şi colaborare armonioasă cu Dinamo, nu să te opui prosteşte acelei echipe „minunate”, pe care Mircea Lucescu, ajuns selecţioner, a mers la Euro 1984. Cu Dragnea, Augustin, parcă şi Custov, dar fără Geolgău care îl dusese acolo. Pe Romică Paşcu îl macină nostalgia, aidoma femeilor încărunţite după tinereţea lor sacrificată prin bordeluri mărginaşe. Nu spune nimic interesant. Dar orice om performează în direcţia în care îşi dă cel mai mult interesul.