SUA: Elon Musk – febleţea lui Donald Trump

0
325

Donald Trump îl apreciază nespus pe Elon Musk, CEO-ul Space X şi Tesla, văzut la Palm Beach (Florida) aproape zilnic, încât în discursul său de victorie a şi afirmat: „Trebuie să ne protejăm geniile. Nu avem atât de multe”. Deşi nu este de aşteptat ca Musk să ocupe în mod oficial o poziţie de decizie în administraţia lui Trump, influenţa sa se resimte. Nu este exclus să i se încredinţeze o comisie de eficientizare a cheltuielilor la nivelul guvernului federal. O sursă familiarizată cu conversaţiile despre Musk a apreciat că părea puţin probabil că şi-ar fi dorit o funcţie guvernamentală cu normă întreagă, având în vedere ceea ce ar însemna asta pentru rolul său în companiile pe care le controlează. Elon Musk a fost unul din finanţatorii de anvergură ai campaniei lui Donald Trump şi potrivit Comisiei electorale federale aportul său s-a dus undeva la 120 mil. dolari. Contribuţia sa majoră a fost însă în privinţa strategiei de campanie, care s-a dovedit câştigătoare.