Se comentează, în continuare, chiar mai aprins decât în prima zi, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024 a cărei viziune incluzivă şi anti-creştină pare respinsă de o mare parte a lumii şi referirea vizează cu precădere ţările musulmane. Pe de altă parte se spune că a fost o pledoarie amuzantă pentru libertatea de gen, o viziune despre lume şi artă şi relaţiile lor reciproce. Arta există, dacă este absolut liberă, libertatea fiind premiza creaţiei. Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei de deschidere, a venit cu explicaţii, deloc exhaustive, la BFM TV, după ce Conferinţa Episcopilor Franţei a deplâns „scenele de batjocură faţă de creştinism”. Pe reţelele de socializare, inflamate de exprimări neliniştitoare, a fost o adevărată revărsare de reproşuri şi apostrofări. Chestionat despre Marie-Antoinette decapitată (ţinându-şi capul în braţe) Thomas Jolly a asigurat că nu există nicio glorificare a acestui instrument al morţii, care era ghilotina, menţinută în Franţa, până la 9 octombrie 1981. Pedeapsa cu moartea şi execuţia acesteia sunt într-o epocă a pedepselor care se doresc… reeditate. Dar, orice s-ar întâmpla, moartea nu poate fi niciodată un spectacol. Presa europeană, dar şi cea americană, în bună măsură, a avut aprecieri măgulitoare, în general. Dacă Daily Mail a evocat „o catastrofă” în sensul că vremea a stricat spectacolul, CNN-ul s-a minunat de spectacolul „orbitor”. Washington Post, la rândul său, a scris că Parisul a demonstrat că gândirea îndrăzneaţă ar putea reda ceva strălucire unui eveniment sportiv global care şi-a văzut popularitatea scăzând în ultimii ani. Canalul NBC, care difuzează JO din 1988, la secvenţa cu ultima cină a lui Hristos, pictată de Leonardo Da Vinci a ales să difuzeze reclame şi imagini cu delegaţia americană. Cu toate acestea, în timpul unei conferinţe de presă, de duminică, Anne Deschamps, director de comunicare pentru Paris 2024, a încercat să atenueze corul protestatarilor. „Intenţia noastră a fost să nu lipsim de respect nici un grup religios. Am vrut să dăm dovadă de toleranţă şi comuniune. Dacă oamenii au fost jigniţi ne cerem scuze”. Şocată de ceea ce a numit „bătaie de joc” compania de telecomunicaţii C Spire –cel mai mare furnizor de servicii wireless din SUA- îşi va retrage reclamele de la Jocurile Olimpice, în semn de protest. Guvernatorul statului Mississipi, Tate Reeves a aplaudat decizia: „Celebra linie de bun simţ, ce bine este să ştii că mai există pe lume”. Abordările sunt diferite, dar ceea ce nu se poate oculta este că premeditat s-a tuşat o credinţă, o religie, o cotă de responsabilitate, la un mare eveniment sportiv, universal, care avea menirea să fie decent faţă de toţi privitorii la această Olimpiadă şi nu să insinueze o pledoarie pentru libertatea de gen. Săvârşirea Cinei cea de Taină, unul din actele fondatoare ale creştinismului, prin asocieri Drag-queen-uri obscure şi ridicole este departe de idealul olimpic şi urmăreşte în realitate un alt obiectiv: profanarea, murdărirea, pângărirea, umilirea influenţei religiei, pentru a elimina orice putere şi ascendenţă în mintea oamenilor. Împingând transgresiunea şi batjocura asupra clişeelor franceze ale iubirii organizatorii s-au expus criticilor din partea cercurilor conservatoare, dar şi din partea celor care nu împărtăşesc aceleaşi valori. Dacă întreg evenimentul, altminteri bine croit, s-a dorit imaginea despre o societate liberă, deschisă, tolerantă, prin „Imnul către dragoste” al lui Edith Piaf cântat de Celine Dion, nu s-a salvat ceea ce spuneam. Parisul revoltelor şi revoluţiilor a fost bine pus în scenă. Chiar dacă nu gândim la fel, în privinţa acestui tip de spectacol, îndrăzneala a fost tipică, originară, inedită etalând un spirit rebel al francezilor, un popor al insolenţei şi al culturii.
