Vinerea Mare se întoarce din nou la noi. Sau noi la ea. Astăzi, Biserica îmbracă veşmânt de doliu şi fiecare lovitură în toacă sună precum lovitura cuielor cu care Hristos a fost pironit pe lemnul crucii în urmă cu 2000 de ani. În acea zi, toţi apostolii L-au părăsit şi au fugit. De frica iudeilor, ne spun evangheliştii. Dar au fost unii care au stat alături de El până la ultima Sa răsuflare. Azi, ca şi atunci, cei ce I-au rămas credincioşi, mulţi, puţini – nu ştim, îl însoţesc pe Hristos pe drumul spre Golgota, vrând parcă să pună un umăr sub crucea grea ca Simon Cirineul odinioară. El silit de soldaţii romani, noi de conştiinţa noastră, care ne spune că acea cruce purta şi povara greşelilor noastre.
De la Anna la Caiafa şi de la Caiafa la Pilat
Iisus nu a fost numai trădat de Iuda, ci şi vândut pe un preţ de nimic. După ce a fost prins, soldaţii L-au dus mai întâi la Anna, socrul lui Caiafa, arhiereul acelui an. Fiindcă întrebările lui au rămas fără răspuns, Anna Îl trimise pe Iisus legat la Caiafa. De la Caiafa, este trimis la Pilat. Acesta auzind că este galileean, îl trimise la Irod, iar Irod şi ostaşii lui, “batjocorindu-L, L-au trimis iarăşi la Pilat.” Când îl văzu pe Iisus din nou în faţa lui, Pilat pricepu că nu poate scăpa de neplăcuta sarcină de a lua o hotărâre. Sinedriul era instanţa supremă, păzitorul Legii şi a tot ce ţinea de viaţa religioasă şi naţională a iudeilor. Avea poliţia sa şi puterea de a judeca, închide şi chiar de a condamna la moarte, dar executarea sentinţei capitale se putea face numai dacă era confirmată de procuratorul roman al Palestinei. Această sarcină apăsa cu atât mai greu pe umerii lui Pilat, cu cât vorbele lui Iisus nu păreau să-l îngrijoreze. Pentru că El propovăduia iubirea de duşmani, iar în Iudeea romanii nu erau priviţi altfel, îi sfătuia pe iudei să dea Cezarului ce-i al Cezarului, deci să plătească dările împăratului, săracilor le spunea că-s fericiţi şi astfel îi îndemna să nu se răzvrătească. Deci negăsind nici o vină în El, Pilat a vrut să-l elibereze. Dar poporul “stăruia cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească voia lor”, spune evanghelistul Luca.
“Nu mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă!”
Pe când Îl duceau să-L răstignească, “prinzând pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din ţarină, i-au pus crucea ca să o ducă în urma lui Iisus”, zice evanghelistul. Alaiul pornise încet spre Golgota, numită şi Dealul Căpăţânii fiindcă avea formă de craniu. Numele nu are legătură cu tradiţia conform căreia acolo erau îngropate osemintele şi, mai ales, craniul lui Adam, ne asigură bibliştii. De teamă ca nu cumva Iisus să moară sub greutatea crucii înainte de a ajunge pe Golgota, un om simplu şi probabil necăjit, de vreme ce în ajunul Paştelui el se întorcea de la câmp, fu silit de soldaţi să ia crucea. Acesta era Simon din Cirene, “tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf”, care, de nevoie, îşi oferi spatele zdravăn ca să uşureze sarcina istovitoare a lui Iisus. “După El venea mulţime de popor şi de femei care se băteau în piept şi Îl plângeau. Iar El le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.” Cu ultimele puteri, Iisus rosti: “Săvârşitu-s-a!” Ceea ce trebuia să se împlinească s-a împlinit. Cu aceeaşi grabă cu care a fost judecat şi răstignit, Hristos a fost dat jos de pe cruce. Venea Paştele, iar iudeii voiau să-l petreacă în linişte, să se bucure de tihnita zi de sărbătoare. Veacuri la rând, mulţime de oameni au plâns poate numai la gândul acelei zile, dar atunci, în vinerea aceea n-au plâns decât femeile, privind de departe. Sensul Vinerii Mari este că într-un moment sau altul al vieţii noastre toţi îl trădăm pe Hristos. Şi ce ne rămâne de făcut este să venim lângă crucea Lui şi să plângem. Nu pe El, ci pe noi. Dacă vom putea. Fiindcă, spunea un părinte al Bisericii odată, numai cel ce-şi cunoaşte sufletul poate să plângă.
