Proiectele pe Măsura 1.2.1. se întocmesc după versiunea 09 a Ghidului Solicitantului

1
474

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va deschide, începând cu 17 aprilie 2012, sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 1.2.1. „Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune, pentru finanţarea proiectelor privind modernizarea exploataţiilor agricole, sunt de 220 milioane de euro. Totodată, pe pagina de Internet a Agenţiei (www.apdrp.ro) a fost publicată ultima variantă a Ghidului Solicitantului, versiunea 09, aplicabilă pentru depunerea proiectelor din această sesiune, care aduce modificări privind alocarea fondurilor nerambursabile europene pentru Măsura 1.2.1. Astfel, finanţarea europeană nerambursabilă se va acorda în mod separat pentru sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele şi protecţia apelor şi pentru beneficiarii Măsurii 1.4.1. „Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă”.

S-a “umblat” şi la eligibilitate

Modificări au suferit şi valorile maxime eligibile ale proiectelor, în funcţie de sectorul în care se va face investiţia. Astfel, pentru sectorul zootehnic, valoarea eligibilă a unui proiect de investiţii nu poate depăşi 2 milioane de euro, beneficiind de o cofinanţare publică nerambursabilă începând cu 40%. În cazul proiectelor implementate în sectorul vegetal, valoarea maximă a investiţiei nu poate depăşi 1 milion de euro, cofinanţarea publică nerambursabilă pornind tot de la 40%. Cofinanţarea publică nu va putea depăşi un maximum de 70% din valoarea totală a proiectului. “În situaţia în care se realizează un proiect de investiţii în sectorul zootehnic ce vizează atât protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi, cât şi implementarea standardelor în privinţa laptelui crud, valoarea eligibilă totală acceptată a acestuia nu va putea depăşi suma de 2 milioane de euro. Din totalul acceptat, investiţia în standardele pentru lapte nu va depăşi suma de 250.000 de euro. Cofinanţarea publică nerambursabilă în cazul acestui tip de proiect de investiţii va porni de la 40%”, se arată în documentarea APDRP. În privinţa cheltuielilor eligibile, au fost aduse clarificări cu privire la mijloacele de transport specializate. Astfel, vor fi considerate eligibile doar acele mijloace de transport care transportă numai un anumit tip de mărfuri adecvate activităţilor descrise in proiect. În consecinţă, mijloacele de transport eligibile pot fi autocisternele, autoizotermele, mijloacele de transport al albinelor/animalelor.

Criterii separate la selectarea proiectelor

Selecţia proiectelor în vederea acordării finanţării se va realiza conform criteriilor de selecţie publicate in Ghidul Solicitantului, disponibil gratuit pe pagina de internet www.apdrp.ro. În ceea ce priveşte modul de selectare a proiectelor, s-au introdus criterii separate pentru investiţiile în standardele europene în vigoare din sectorul animalelor. Astfel, pentru a beneficia de punctaj proiectele trebuie să conţină investiţii care să asigure implementarea standardelor în proporţie de 100%. În cazul în care proiectul prevede şi alte tipuri de investiţii, acesta va fi punctat conform criteriilor de selecţie pentru sectorul de creştere a animalelor. Totodată, beneficiarii Măsurii 1.1.2. – ”Instalarea tinerilor fermieri”, care realizează investiţii pentru implementarea celor două standarde prin Măsura 1.2.1., beneficiază de o perioadă de graţie de 36 de luni pentru finalizarea investiţiei. “Proiectele din sectorul zootehnic şi vegetal nu vor mai primi punctaj la criteriul de selecţie privind exploataţiile agricole care se adaptează la standardele comunitare, dat fiind faptul că acestea au devenit obligatorii. Sunt exceptate doar cele două standarde menţionate mai sus, care au criterii de selecţie separate”, atenţionează specialiştii APDRP.

***

În cazul proiectelor de investiţii din sectorul animal, acestea vor beneficia de un punctaj diferit, în funcţie de ce doreşte beneficiarul să producă de pe urma animalelor. De exemplu, dacă se va realiza un proiect de investiţii pentru creşterea bovinelor, se vor acorda 39 de puncte, dacă este vorba despre bovine pentru carne, sau 35 de puncte, în cazul în care sunt crescute vaci pentru lapte.

***

Pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de selecţie pot fi consultate inclusiv formularele specifice ale Manualului de procedură pentru evaluare selectare, de asemenea disponibil pe pagina de internet www.apdrp.ro.

***

Depunerea proiectelor aferente Măsurii 1.2.1. se va face la Oficiul Judeţean Dolj al APDRP, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 14.00. Termenul-limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este miercuri, 31 mai 2012, ora 12.00.

1 COMENTARIU

  1. laudabila initiativa,dar investigati dragi ziaristi cite persoane de la BRATOVOIESTI,AU AVUT REFUZ DE PLATA,si saracii sint in solare de o viata ,sa nu cred ca articolele dumneavoastra sant doar de reclamaIEFTINA.astept sa citesc

Comments are closed.