AUR Dolj şi portretele de candidaţi „ideali”!

0
1959

Deputatul George Simion, liderul AUR, a câştigat o notorietate de luat în seamă, graţie unei componente contondente a discursului său politic: francheţea. Că franc şi frust nu înseamnă neapărat acelaşi lucru nu mai demonstrăm. Uneori moneda forte se devalorizează, dovedindu-se stânjenitor de neprelucrată. Alteori se devalorizează din cauză că „însemnele” se tocesc prin întrebuinţare excesivă. Aflându-se deunăzi la Craiova, pentru lansarea de candidaţi la Primărie şi Consiliul Judeţean Dolj, deputatul George Simion a regurgitat, în stilul obişnuit, nişte insanităţi –de fapt elucubraţii- pe care dacă altcineva i le-ar profera în faţă ar face alergie cu temperatură. Discursul –prefaţat de o gâlceavă cu jandarmii, dar asta intra în meniu- a fost anost, toroipănist şi părea decupat din cugetările unui sefulet de raion de nădejde. Şi poate altele erau aşteptările. Surescitarea de care pare cuprins zilnic prin Parlament, când se şi filmează în timp ce vorbeşte, probabil pentru eternitate, putea fi abandonată la intrarea în Craiova. E o părere. Fiindcă, istoric fiind sau mă rog absolvent al unei facultăţi de profil, asta îl obliga la o infuzie de civilitate, de necesară normalitate în discursul public, care să stabilizeze o posibilă aderenţă a discursului său la craioveni. Craiova este altceva şi, dacă George Simion n-a aflat, mai are timp. Puţine lucruri despre ofertele AUR la Primărie şi Consiliul Judeţean: Marian Vasile, ex-consilier local PNL şi deputatul Ringo Dămureanu. Sunt ofertele AUR Dolj, două personaje pirandeliene în căutarea de… „revoluţii”. Au în comun nivelul de cultură, pe care aş fi generos dacă l-aş considera scăzut. Îşi închipuie că mandatele de deputat, respectiv consilier local municipal, le-au indus şi un plus de cultură, competenţă şi expertiză, ce îi califică să fie referenţi pentru orice cauză, prin bogăţia lor de idei. Şi lumea Craiovei şi a Doljului, avidă de lecţii de verticalitate, îi crede, sedusă de însuşita artă a machierii. Ei taie calea altora şi pe aceştia nu-i mai enumerăm. Relaţia lor firavă cu adevărul, şi imaginară cu adevărul în slujba interesului public, nu-i avantajează. Dar asta este o altă discuţie. George Simion frapează, cum spuneam, prin termenii mai abrazivi decât suportă patriotismul nostru semănătorist, folosiţi frecvent, cum a făcut-o şi la Craiova. Lipsa lecturii, şi asta este evident, joacă şi ea un rol important, fiindcă acasă la Marin Sorescu, lumea mai ţine câte o carte în mână şi umple frecvent sala Teatrului Naţional. Recent am aflat că ar fi discutat cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, liderul „Fraţii Italiei” despre… unificarea extremei drepte europene. Ar fi fost chiar prezent la un festival organizat de „Fraţii Italiei”, dacă aşa au stat lucrurile. Numai că Giorgia Meloni, fostă ziaristă, locvace, stăpână pe sine, declarat simpatizantă în campania electorală a lui Mussolini, ajunsă la Quirinale, şi-a metamorfozat peste noapte discursul devenind prietenă a Ursulei von der Leyen, de la prima întâlnire. În nicio împrejurare n-a făcut frondă la deciziile preşedintei Comisiei Europene. Când ar vrut să dea ochii peste cap, i s-a amintit ce pierde Italia. Invitată la Casa Albă i s-a recomandat să fie cuminte şi s-a conformat. Ce vreau să spun? Parteneriatul strategic al SUA nu este cu partidele aflate în coaliţia de guvernare, indiferent cum se numesc ele, ci cu România. Dacă George Simion uită asta îi reamintim noi, fiindcă uneori, deşi acuzat de ipocrizie naţionalistă, demonstrează că ştie pe ce lume trăieşte.