Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a primit vineri pe omologul său ucrainian, Volodimir Zelenski, în principal, cum s-a avansat în presa turcă, pe chestiunea prelungirii acordului cerealelor, convenit în iulie 2022, prin aportul Ankarei şi Naţiunilor Unite, care expiră luna aceasta şi Moscova a anunţat că nu vede motive de prelungire a lui, întrucât nu i s-au respectat doleanţele exprimate. Nu doar acesta a fost motivul vizitei, deplin reuşite a lui Volodimir Zelenski care a mai dorit să testeze şi atitudinea Ankarei la solicitarea de integrare în NATO a Ucrainei şi alte teme pe care preşedintele ucrainian le-a bifat, cum nu se aştepta mai bine. Pe lângă continuarea furnizării de echipamente militare, regimului de la Kiev, inclusiv construirea unei fabrici de drone Bayraktars, pe fondul împotmolirii sau a ritmului lent al contraofensivei armatei ucrainiene, cu puţine zile înaintea summit-ului NATO de la Vilnius, Volodimir Zelenski a mai obţinut ceva: un adevărat „cadou”. Nu mai puţin de 6 comandanţi ai regimentului Azov –Denys Prokopenko, Svyatslav Palamar, Serhiy Volnynsky, Oleh Khomenko şi Denys Shlega- depuşi la Istanbul, în temeiul unui acord, cu partea rusă, au primit acceptul Ankarei de a reveni în ţară. Conform acordului ei urmau să beneficieze de acest drept la încheierea războiului. În felul acesta liderul de la Kiev a obţinut o mediatizată victorie virtuală. Prin acest gest Ankara livrează o probă de solidaritate cu NATO, promiţând eforturi pentru încheierea războiului prin negocieri pe baza dreptului internaţional, şi susţine admiterea Ucrainei printr-o procedură simplificată fără respectarea numeroaselor exigenţe. Moscova a fost luată prin surprindere. Cum au stat lucrurile? În septembrie anul trecut, după căderea Mariupolului, peste 2.000 de militari ucrainieni, luptători ai batalionului Azov s-au retras în interiorul combinatului Azovstal. La 20 mai 2022 localitatea fusese complet eliberată, iar rezistenţa celor din batalionul Azov a fost una eroică luni de-a rândul. În schimbul de prizonieri efectuat (215 ucrainieni contra 55 de combatanţi ruşi, cărora li s-a adăugat politicianul ucrainian Viktor Medvedciuk), negociat de Ankara, s-a convenit ca toţi comandanţii Azov să rămână în Turcia, cum spuneam, până la încheierea războiului. Gestul lui Erdogan a iritat Moscova şi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov s-a întreţinut telefonic cu omologul său turc Hakan Fidan, pe seama celor întâmplate. Nu mai reluăm declaraţia lui Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinuliu. Clar este că Recep Tayyip Erdogan pregăteşte ceva, prin acest cadou făcut Ucrainei. Nu vrea să-şi deterioreze relaţiile iremediabil cu Moscova, de unde se aprovizionează cu gaze, a jucat rolul de mediator în confruntarea dintre ruşi şi ucrainieni, dar are şi propriile sale interese. Mai întâi demonstrează Moscovei că nu toate ouăle pot fi puse într-un coş, cum se spune, aşteptându-se ca Moscova să răspundă prin gesturi pe măsură, dezagreabile, în Siria. În cursul conferinţei comune de presă, din 8 iulie, cu Volodimir Zelenski, Erdogan a anunţat vizita de luna viitoare a preşedintelui rus Vladimir Putin, reiterându-şi speranţa că acordul pe exportul de cereale ucrainiene prin Marea Neagră, care expiră la 17 iulie va fi prelungit. În mod neaşteptat, liderul de la Ankara se dovedeşte un bun jucător de şah. Fiindcă acum face presiuni pentru reluarea negocierilor de aderare a ţării sale la UE, după care ar urma să fie de acord cu admiterea… Suediei în NATO. „Mai întâi aderarea Turciei la UE şi apoi Suedia la NATO”. Comandanţii Azov eliberaţi de Erdogan şi înapoiaţi în Ucraina, la bordul unui avion ceh, care făcuse deplasarea cu Volodimir Zelenski au declarat că vor pleca din nou pe front. Şpagatul lui Erdogan, cu un picior în NATO şi cu altul lângă Rusia, poate sfârşi rău. Deşi nu se poate spune că Ankara “stă pe două scaune”, fiindcă stă doar pe “scaunul occidental” doar că are privirea întoarsă spre Rusia. Nu este exclus ca Vladimir Putin să fi fost totuşi informat în prealabil de ceea ce intenţiona să facă. Şi atunci ar avea o scuză. În caz contrar, Turcia s-ar putea să fie refuzată în continuare la admiterea în UE, dar pe deasupra să nu mai intre nici în BRICS, nici în OCS. Deşi la experienţa sa politică îndelungată, e greu de crezut că „calculele n-au fost bine făcute”.
