Preşedintele Belarus, principalul aliat al lui Vladimir Putin, a afirmat marţi, pentru agenţia de presă „Belta”, că tensiunile persistente între gruparea paramilitară Wagner şi armata rusă au fost prost gestionate, în timp, provocând în weekend-ul trecut premizele unei posibile confruntări. „Nu există eroi în această istorie”, a deplâns liderul de la Minsk. Lukaşenko ordonase armatei sale „să fie pregătită de luptă”, după anunţul rebeliunii grupului paramilitar Wagner, al cărui şef se află acum pe teritoriul Belarus. Între întrebările numeroase care trebuie puse, şi chiar se pun, una dintre ele este dacă Vladimir Putin a rămas fără idei. Chiar crede că Occidentul se va prăbuşi şi va conferi Rusiei statutul pe care şi-l doreşte sau că se va dezintegra? Deocamdată vedem că NATO e mai puternică ca niciodată. Consecinţele războiului din Ucraina se resimt, dar asta e o altă discuţie. Un sentiment sumbru al lipsei de speranţă defineşte politica internă a Moscovei, prin sacrificarea politicilor sociale în profitul obiectivelor militare, dar şi pe cea externă. Sentimentul sumbru este că oamenii loiali ai Kremlinului se confruntă cu o opoziţie formată tot din oameni ai Kremlinului, într-un ritual golit de semnificaţii, pentru a minimaliza impactul sancţiunilor occidentale. În majoritatea sferelor politice mai mult se latră şi predomină formele fără fond. Ruşii au o puternică tradiţie a umorului politic subversiv, menţionează istoricul şi analistul Mark Galeotti în cartea sa „Hai să vorbim despre Putin. Ce nu înţelege Occidentul” (Humanitas, 2021) şi una dintre cele mai populare „anekdotîi” îl înfăţişează pe Stalin, arătându-i-se lui Putin în vis, pentru a-l întreba dacă poate să-l ajute cu ceva. La care liderul de la Kremlin se confesează: „De ce merge totul atât de prost? Ce ar trebui să fac?”. „Execută tot guvernul şi vopseşte Kremlinul în albastru”. „De ce albastru?” întreabă nedumerit Putin. „Eram sigur că o să vrei să discuţi doar a doua parte”. Vladimir Putin nu-şi poate executa „apropiaţii” –oficiali şi oligarhi- de care este înconjurat şi probabil nu-i rămâne decât să-şi vadă mai departe de spectacol sau „să vopsească” Kremlinul. Pare lipsit de emoţie, de parcă nimic nu-l atinge cu adevărat. Parcă ar fi stors, epuizat, întrucât nu mai e obişnuit să interacţioneze cu nimic. Trupele militare ruse sunt blocate în Ucraina, pe o linie a frontului, înregistrează pierderi umane, deloc neglijabile (cum înregistrează şi armata ucrainiană) fără o strategie clară de ieşire. Şi ruşii par tot mai puţin recunoscători şi tot mai exigenţi prin mormăitul lor în batistă. Discursul de marţi seara, la posturile de televiziune, în care a vorbit de unitatea, coeziunea, solidaritatea civică şi patriotismul poporului, în faţa complotului s-a vrut o probă de fermitate şi explicită susţinere a ordinii constituţionale. Şi-a exprimat gratitudinea faţă de militarii şi comandanţii grupului Wagner, care „au luat o decizie bună, singura posibilă de a nu se angaja într-o baie de sânge fratricidă, oprindu-se înaintea atingerii punctului de fără întoarcere”. Prigojine a prezentat tentativa sa de lovitură de stat –ca marş pentru justiţie- drept o campanie anti-corupţie, contra ministerului Apărării, în plin conflict existenţial între Rusia şi Occident, generând o criză politică necunoscută, după criza constituţională din 1993. Iniţial avusese ca pretext faptul că trupele sale fuseseră atacate de forţele militare ruse, care au dezminţit acest lucru. Probabil că Prigojine va fi exilat în Africa (Republica Centro-Africană şi Mali), cum a anunţat Serghei Lavrov, într-un interviu pentru Russia Today. Exonerat, după ce a fost acuzat de trădare de ţară, pare curios. Cert este că rebeliunea a slăbit imaginea publică a lui Vladimir Putin, fiindcă nu trebuia ajuns, unde s-a ajuns. Chiar dacă trupele lui Prigojine, la Rostov pe Don, fuseseră încercuite de trupele cecene ale lui Ramzan Kadîrov. Putin a evoluat în cariera politică de la statutul de executant loial. Şi-a murdărit mâinile pentru primarul Sobceak din Sankt Petersburg, a făcut rost de un avion privat cu care l-a scos din ţară, în calitatea de director al FSB şi apoi de prim-ministru s-a ocupat de interesele familiei Elţân şi primul lucru pe care l-a făcut în calitatea de preşedinte a fost să garanteze predecesorului său imunitatea pe viaţă împotriva urmăririi penale. La Direcţia pentru administrarea proprietăţilor prezidenţiale, una dintre cele mai rău famate şi corupte instituţii, chiar după standardele Moscovei, şi-a scos şeful din bătaia puştii, chiar în timp ce în jurul său se desfăşurau investigaţii. Deci, Vladimir Putin poate spera să găsească şi el, deşi nu se gândeşte încă la aşa ceva, un succesor… milos.
