Ultima zi de înscriere a copiilor la grădiniţă

0
524
Astăzi, 10 iunie, este ultima zi în care părinții în pot înscrie copiii la grădiniță, etapa I, pentru anul școlar 2022-2023, potrivit procedurilor inspectoratelor școlare.  Înscrierile au început din 30 mai şi se desfăşoară conform metodolgiei.
Ministerul Educaţiei a comunicat că „ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.”  Actele necesare sunt următoarele:
  • cererea de înscriere;
  • copie certificat de naștere copil;
  • copii CI părinți/tutori/reprezentanți legali;
  • hotărâri judecătorești (dacă este cazul);
  • declarația acord de înscriere la unitatea solicitată semnată de ambii părinți/tutori/reprezentanți legali;
  • documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare generale și specifice, dacă este cazul
  • fișa medicală completată potrivit reglementărilor în vigoare, eliberată de medicul de familie.