Într-un interviu pentru canalul american ABC, citat de Franceinfo, şi nu numai, preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski a lăsat să se înţeleagă că s-a resemnat la ideea ca Ucraina să mai intre în NATO. „În ceea ce priveşte NATO, mi-am pierdut interesul pentru această problemă, după ce ne-am dat seama că NATO nu este pregătită să ne accepte. Alianţei îi este frică de acţiuni contradictorii şi de o confruntare cu Federaţia rusă. Nu despre mine este vorba, ci despre oamenii care m-au ales. Noi putem discuta şi găsi un compromis privind viitorul teritoriilor rusofone (Crimeea şi teritoriile ocupate în Donbas). Ce este important pentru mine este cum vor trăi persoanele din aceste teritorii, care vor să facă parte din Ucraina. Chestiunea este foarte complicată. Condiţia este a unei schimbări de atitudine din partea Moscovei. Noi nu suntem pregătiţi pentru a capitula. Necesar este ca preşedintele Putin să înceapă să discute”. Discursul lui Zelenski, şi nu punem la îndoială seriozitatea site-ului Franceinfo, fiindcă am verificat traducerea, schimbă radical datele discuţiei. Fiindcă europenii nu vor un război prelungit pe teritoriul lor. Marile economii se asfixiază. Toate ţările resimt consecinţele descumpănitoare. Antony Blinken a declarat duminică că a discutat despre interdicţiile la importurile de petrol rusesc. Preţul barilului a atins deja cota de 140 de dolari. Şi Volodimir Zelenski doreşte, cum este şi firesc, garanţii de securitate. Că vrea sau nu vrea, Vladimir Putin să rescrie regulile jocului geopolitic, asta este o discuţie, dar dacă doreşte să transforme Ucraina într-o mlaştină, aşa cum a fost lăsat Afghanistanul (unde Rusia are propria experienţă) acceptând provocarea unui prelungit război de gherilă în oraşele ucrainiene încercuite acum, asta nu îi va fi iertat niciodată, în istorie. Volodimir Zelenski a afirmat cu claritate câteva lucruri pe care ar trebui să le reitereze, poate, şi pentru media europeană. ONU comunică deja 2 milioane de refugiaţi. Şi exodul încă nu s-a terminat. Primiţi cu generozitate de ţările limitrofe, şi România este una dintre ele, efortul financiar va fi copleşitor. Pe teatrele de operaţiuni, lucrurile rămân confuze. Ritmul operaţional este lent. Guvernul de la Kiev anunţa la 3 martie a.c. angajarea a circa 16.000 de voluntari din străinătate, cu stagii militare pe alte teatre de luptă. Suntem într-o criză a rachetelor din Cuba la „relanti”. Vladimir Putin îi declara lui Emmanuel Macron, în ultima discuţie avută, că îşi va atinge obiectivele, „fie prin negocieri fie prin război”. Declarativ, Volodimir Zelenski precizează că sunt premize rezonabile pentru negocieri serioase, cu finalitate concretă. Pe de altă parte liderul de la Kremlin ştie de acum, din informaţiile serviciilor militare, că nu va putea ocupa marile oraşe, unele deja încercuite, decât cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Fiecare instituţie publică este o zonă fortificată, apărată de ucrainieni. Cu preţul vieţii. Trăgători de elită sunt instalaţi în balcoanele imobilelor rezidenţiale, unde sunt amplasate şi tunuri antiaeriene. Continuă livrările de arme letale din partea multor ţări europene. Potrivit Departamentului de Stat, ajutorul total în materie securitară, acordat Ucrainei se ridică la aproximativ un miliard de dolari (920 milioane într-un an). New York Times, citat de Le Monde, menţionează că Washingtonul a livrat 17.000 de arme între care rachete Javelin –antitanc şi Stinger –antiaeriene. După toate aparenţele singurul lider mondial, de calibru, de care mai ascultă Vladimir Putin, obligat fiind, este preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi asta după ce întâlnirile repetate cu Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Naftali Bennett (premierul israelian), ultimului refuzându-i medierea israeliană solicitată de Zelenski, s-au dovedit inoperante. China nu conteneşte să regrete conflictul din Ucraina şi prestaţia sa diplomatică este impecabilă. Are abilităţi şi tact, în urmărirea propriilor interese economice. Atât cu SUA cât şi cu UE. Chiar dacă aspiră la o ordine multipolară a regulilor lumii. Conflictul din Ucraina, devastator, pune capăt, pentru o vreme, rolului Occidentului în afacerile lumii, tutela americană acceptată, probând anemia şi lipsa de coerenţă de care se avea cunoştinţă.
