Criza ucrainiană: Instituie Kievul starea de urgenţă?

0
903

Neliniştea rămâne la cele mai ridicate cote, în chestiunea ucrainiană, după ce Consiliul de Securitate al Ucrainei a cerut imperativ instituirea stării de urgenţă în ţară, pe fondul ameninţărilor unei inerente invazii ruse. „Parlamentul ucrainian urmează să decidă în 48 de ore”, a declarat secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională, Oleksii Danilov, în cursul unei reuniuni a acestei structuri. Va fi autorizat, de asemenea, dreptul de a purta armă de către toţi civilii. Circa 200.000 de rezervişti între 18 şi 60 de ani au fost chemaţi la instruire. Volodimir Zelenski (44 ani), preşedintele ţării, un comediant fără experienţă politică şi militară, care a cunoscut rolul de preşedinte într-un serial televizat, difuzat inclusiv pe Netflix, se vede în faţa celei mai grave crize europene, de la sfârşitul războiului rece şi caută soluţii „de împrumut”, la înalţii oficiali europeni, personal neavând nici o idee pacifistă, nici măcar legată de acordul numit Minsk 2, semnat la 12 februarie 2015. Care prevedea votarea unei legi electorale de Rada (Parlamentul ucrainian), alegeri locale în Donbas, reformă constituţională, legea descentralizării şi în fine recuperarea de către Kiev a controlului la frontiera cu Rusia. Dar, la 17 martie, Rada a adoptat un text care a bulversat totul, condiţionând orice demers de „retragerea grupărilor armate” în prealabil. Ceea ce a îngheţat, pentru moment, conflictul. Ucrainienii s-au aflat în faţa unui război prin procură, derulat în teren, de o parte a armatei ucrainiene şi voluntarii susţinuţi de SUA şi aliaţii săi, şi de cealaltă parte, miliţiile numite „separatiste”, susţinute de populaţia din estul rusofon, cu susţinere rusească, sub „ambalajul” ajutorului umanitar. UE a pus în operă, deunăzi, prima şarjă de sancţiuni graduale contra Rusiei, după recunoaşterea anunţată de Vladimir Putin a celor două republici separatiste din Donbas şi trimiterea de trupe în aceste teritorii din estul ţării. Din setul de acţiuni care lovesc „actorii” din domeniul apărării, cu rol în invazie, cei care au lansat campania de dezinformare contra Ucrainei, parlamentarii Dumei de stat, şi băncile care finanţează oficiali ruşi şi alte operaţii în teritoriile din Donbas. Este, de asemenea, perturbată capacitatea Rusiei de a accede la pieţe de capital şi servicii financiare europene, în principal pentru finanţarea datoriei. Decizia de mare impact economic este însă suspendarea autorizării gazoductului Nord Stream 2, de către cancelarul german Olaf Scholz. Ca niciodată, războiul pare la porţile Europei. Unii parcă îl doresc. Jean Castex, premierul francez, în faţa Adunării Naţionale, a declarat marţi susţinerea sa indefectabilă pentru poporul ucrainian, opinând că tot ceea ce se prepară este grav. Emmanuel Macron a discutat, notează presa franceză, de 17 ori telefonic, cu omologul său rus în ultimele două luni şi a jucat inoperant rolul de mediator cu liderii americani, germani şi ai UE în vederea evitării escaladării tensiunilor. Să nu uităm că Emmanuel Macron se află în febra premergătoare campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Interesantă exprimarea lui Donald Trump, de marţi 22 februarie a.c. pe criza ucrainiană: fostul preşedinte american susţine că Vladimir Putin n-ar fi procedat astfel pe timpul administraţiei sale. Din cauza bunei înţelegeri. Calea diplomatică? Din rundele de dialog „al surzilor”, nu le mai enumerăm, la nivelul diplomaţiei europene, n-a rezultat nimic consistent. Singurul lider european pentru care criza ucrainiană este un „cadou al lui Dumnezeu” pare a fi premierul englez Boris Johnson, cum titrează Sunday Times, întrucât scapă de scandalul „partygate” de acasă. Apoi relaţia sa cu Franţa deteriorată de Brexit se ameliorează, iar în chestiunea ucrainiană este „mână de mână” cu Joe Biden. Un analist geo-politic, cum este Ştefan Popescu, doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane, opinează că teritoriul Ucrainei nu va fi invadat de către trupele ruseşti, dar în acest moment Federaţia rusă ar dori să ajungă, în poziţie de forţă, în perspectiva noilor negocieri ce ar putea avea loc între aceasta, Ucraina şi puterile occidentale. Retragerea personalului ambasadelor străine de la Kiev, de nimic ameninţate, sugerează că Ucraina trebuie să negocieze cu Rusia şi să accepte condiţiile acesteia privind… federalizarea. Intrarea Ucrainei în NATO nu era la ordinea zilei, în această organizaţie, iar NATO n-a declarat că doreşte, cu orice preţ, integrarea Ucrainei, dar nici că se opune, întrucât unul din principiile fondatoarea este acela că orice stat poate candida. Moscova consideră că Occidentul, după 1991, a tratat injust Rusia, ca o ţară învinsă, în timp ce poporul rus este un mare popor, evident european. Kievul nu are capacitatea de a discuta cu Moscova, liderii săi nefiind luaţi în seamă, iar Occidentul, după plecarea Angelei Merkel, nu găseşte lungimea de undă potrivită. Rusia nu uită că în 1997 Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională la Casa Albă, scria că singurul mijloc de a împiedica Rusia de a deveni o mare putere este sustragerea Ucrainei de sub influenţa ei.