După mai mulți ani cu un nivel scăzut de inflație, reluarea puternică a activității economice în UE și în multe economii avansate a fost însoțită de o creștere a inflației care a depășit previziunile.
Inflația anuală a crescut în zona euro de la -0,3 % în ultimul trimestru al anului 2020 la 2,8 % în al treilea trimestru al anului 2021. Lectura din octombrie a fost de 4,1 %, o rată care a mai fost înregistrată o singură dată din 1997, când a început publicarea datelor privind inflația în zona euro.
Această creștere puternică a inflației este determinată în principal de creșterea prețurilor la energie, dar ea pare să fie legată și de un set amplu de ajustări economice ulterioare pandemiei, sugerând că nivelurile ridicate actuale sunt în mare măsură tranzitorii.
Se preconizează că inflația în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4 % în 2021, înainte de a scădea la 2,2 % în 2022 și la 1,4 % în 2023, deoarece se estimează că prețurile la energie se vor stabiliza treptat. La nivel de UE, se preconizează că inflația va atinge 2,6 % în 2021, 2,5 % în 2022 și 1,6 % în 2023.
Incertitudinile și riscurile legate de perspectivele de creștere rămân foarte ridicate
Deși impactul său asupra activității economice s-a diminuat considerabil, pandemia de COVID-19 nu a fost încă înfrântă, iar redresarea depinde în mare măsură de evoluția acesteia, atât în interiorul, cât și în afara UE. Având în vedere creșterea recentă a numărului de cazuri în multe țări, nu poate fi exclusă reintroducerea restricțiilor cu impact asupra activității economice. În UE, acest risc este deosebit de relevant în statele membre cu rate de vaccinare relativ scăzute.
Riscurile economice se referă, de asemenea, la impactul potențial prelungit al constrângerilor și blocajelor actuale în materie de aprovizionare.
Principalul risc în sens pozitiv la adresa perspectivelor de creștere este legat de câștigurile potențiale în materie de eficiență și de progresele durabile în materie de productivitate generate de schimbările structurale produse în urma pandemiei. Investițiile stimulate de Mecanismul de redresare și reziliență și de reformele structurale aferente vor fi esențiale în acest sens. În ansamblu, balanța riscurilor care planează asupra acestor previziuni s-a înclinat în sens descendent.
Inflația se poate dovedi mai ridicată decât se anticipase în cazul în care constrângerile în materie de aprovizionare durează mai mult, iar creșterile salariale care depășesc creșterea productivității se repercutează asupra prețurilor de consum.
https://romania.representation.ec.europa.eu/news/previziuni-economice-de-toamna-ale-comisiei-europene-pentru-romania-7-crestere-economica-2021-si-51-2021-11-11_ro