„Învățăm la bibliotecă”

0
399

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor pentru proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”. Aflat la cea de-a cincea ediție, proiectul reunește cursuri și activități educative dedicate elevilor din ciclurile primar și gimnazial.

Astfel, în intervalul 08 octombrie 2021 – 27 mai 2022, bibliotecara Sofia Lavinia Cercel va desfășura săptămânal cursuri și ateliere interactive pe marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză.

  1. Grupa I: clasa a III-a și a IV-a – vinerea, de la ora 15.00, curs pentru începători;
  2. Grupa a II- a: clasa a V-a și a VI-a – vinerea, de la ora 10.00;

Cursurile se vor desfășura gratuit, pe platforma online Zoom. Înscrierile se vor face la adresa de e-mail funinsummeraman@gmail.com sau la numărul de telefon al bibliotecii (0251 532 267, interior 110), în intervalul 20-30 septembrie. În mail se va specifica: numele complet al elevului, vârsta, clasa, numărul de telefon și adresa de e-mail. Vă așteptăm cu drag!

Aflat la cea de-a cincea ediție, proiectul „Învățăm la Bibliotecă” reprezintă un reper în ceea ce privește implicarea activă și continuă a bibliotecii și bibliotecarilor în viața cultural-educațională a comunității. Prin activitatea desfășurată în cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” îmi propun să ofer din experiența dobândită în urma voluntariatului, studiilor și numeroaselor cursuri, ateliere sau conferințe la care am participat de-a lungul anilor.

           Cursurile de limba engleză se desfășoară pe tot parcursul anului școlar, sunt interactive și utile nu numai pentru dezvoltarea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză cât și pentru familiarizarea elevilor cu lectura, biblioteca și importanța învățării și gândirii creative, de tip „out of the box”. Ca în fiecare an, la final se vor elibera diplome de participare.”, a declarat bibliotecara Sofia Cercel.