Alb-albaştrii sub lupă: Craiova – Sepsi 1-1

0
619

Pigliacelli – A respins prost la faza golului. Dacă şutul a fost puternic şi nu a putut devia în lateral, atunci trebuia să boxeze în faţă puternic. A avut o intervenţie în repriza secundă, la şutul lui Luckassen, destul de simplă.

Vlădoiu – Un post neacoperit la Craiova de la plecarea lui Martic. Vlădoiu nu stagnează, ci regresează. Defazat, mereu imprecis, nu este pe acelaşi scenariu cu colegii, mai mult îi încurcă. Nici pe apărare nu-şi rezolvă problemele, iar pe atac e inutil, mai ales când a fost folosit aripă, precum cu Sepsi. Îi place comparaţia cu Negrilă…Nici după o săptămână de zaibăr la Gighera, n-ar fi jucat “Negoro” în halul acesta. Singurul lucru bun – a scos două cartonaşe galbene. Mai rău este că nu are concurenţă. Reghecampf ştie, din moment ce i-a încercat acolo şi pe Conte, Câmpanu sau Ivanov, mai rămâne să-i dea o şansă şi lui Mitran probabil, ţinând cont că nu s-a investit într-un fundaş dreapta de calibru.

Găman – Solicitat în dese rânduri la incursiuni din apărare, şi-a anticipat adversarii, de multe ori el şi Gustavo au făcut şi treaba lui Vlădoiu. N-a reuşit totuşi să-l blocheze pe Luckassen decât prin fault la faza din care oaspeţii au marcat. „Walter” a făcut însă un joc bun, aşa cum au fost aproape toate de când a venit Craiova. Păcat că i-a „suflat” Screciu mingea pe care o putea trimite cu capul, la centrarea lui Houri, în repriza secundă.

Screciu – S-a descurcat mai bine în cuplu cu Găman decât în acest sistem cu 3 fundaşi. Energic, determinat, a ieşit bine cu mingea pe spaţii uneori, dar a şi comis erori, cea mai importantă, la faza din care oaspeţii au obţinut acea lovitură liberă de la marginea careului, din care s-a şi marcat. E bine că, în sfârşit, are continuitate şi nu mai este bântuit de accidentări. A, e bine şi că nu ne mai chinuie Bălaşa cu prezenţa lui.

Constantin – Nu a ieşit în evidenţă, s-a descurcat bine în defensivă, a ieşit şi el cu mingea la picior când a fost cazul. Bine că Luckassen nu a centrat la singura ocazie a oaspeţilor din repriza secundă, fiindcă Marius Constantin îşi scăpase adversarul.

Bancu – A început cu o ratare incredibilă, chiar şi cu dreptul, nu avea voie să nu marcheze la acea fază. A centrat pentru Koljic, dar acesta a nimerit bara, apoi a oferit assist-ul pentru golul lui Gustavo. A avansat permanent chiar şi în spatele liniei defensive adverse. S-a complicat uneori la ieşirea din apărare, a riscat inutil, mai ales în partea secundă.

Nistor – În prima repriză, cu excepţia lansării pentru Bancu, la bara lui Koljic, a dat numai pase greşite, în a doua a mai început să intre în joc, cumva forţat de împrejurări, fiindcă Gustavo şi Houri obosiseră. Greu de înţeles acele pase cu latul la portarul advers, mai ales că, atunci când a încerat să şuteze cu adevărat, a creat pericol. Depăşit uşor la ocazia oaspeţilor din repriza a doua, dacă nu a reuşit să deposedeze la centru, trebuia să faulteze. A bătut prost şi câteva cornere.

Houri – Discret la început, a pierdut dueluri, a rămas în marcaj, nu i-a fost uşor cu masivii jucători de la Sepsi. Treptat, a intrat între linii, şi-a mai asumat acţiuni, a pasat bine. Nu a avut realizări importante, iar pe final a părut epuizat fizic. Houri e de urmărit, dar Craiova avea nevoie de mult mai mult.Mihai Rotaru îl consideră „incredibil”, epitet greu de acceptat. Probabil că Mihai Rotaru vrea să-l prezinte ca pe o mare achiziţie, când, de fapt, nu s-a plătit nicio sumă importantă pe vreun jucător de când au fost vânduţi Mihăilă şi Cicâldău cu 15 milioane de euro. 500.000 de euro pe Câmpanu nici de glumă nu e bună, probabil nu crede nimeni că poate fi chiar aşa de naiv finanţatorul, să se păcălească în asemenea hal!

Gustavo – Dacă ar fi transformat penalty-ul ar fi fost declarat din nou omul meciului. A marcat, a avut o mare ocazie, dar nu a reuşit să controleze mingea când a rămas singur cu portarul. I-a pasat excelent lui Ivan la ambele ocazii ale acestuia, în finalul primei părţi şi în startul celei secunde. Gustavo s-a şi apărat foarte bine, face la fiecare meci o mare risipă de energie, ar putea fi oferit ca exemplu. A obosit însă după minutul 70, n-a reuşit să se concentreze nici pentru execuţia de la penalty, a părut şi copleşit de presiune, întârziind şutul, deşi arbitrul fluierase de secunde bune. A semănat cumva cu penalty-ul ratat de el în finalul meciului cu CFR, din Gruia, de acum 3 ani.

Ivan – A provocat nemulţumiri în rândul fanilor, dar a fost totuşi implicat în joc, după o perioadă de absenţă. A scos un penalty, a avut şi cealaltă mare ocazie din repriza secundă, după ce şi-a făcut loc bine împingându-l pe masivul Ninaj, dar şutul cu stângul n-a prins spaţiul porţii. Din păcate, şi-a bătut joc de cadoul lui Mitrea la ultima fază din prima repriză, nici nu a şutat, nici nu i-a pasat lui Koljic, a irosit o mare şansă. Dacă se intra la pauză cu 2-1 era şi o lovitură pentru moralul adversarilor.

Koljic – N-a reuşit să marcheze la cele două ocazii pe care le-a avut, acea deviere cu capul şi uriaşa şansă la pasa lui Bancu. A mai scos o lovitură liberă în partea a doua, a centrat pentru Ivan într-o altă situaţie, dar acesta n-a ajuns la minge. În rest, s-a ciondănit permanent cu Ninaj.

Câmpanu – S-a decis greu şi să alerge şi să-şi ia acţiuni din bandă, iar când a făcut-o nu i-a ieşit mare lucru.

Conte – Nu ne lămurise pe deplin asupra potenţialului său, dar a făcut-o acum. E „noul Donkor”.

Fedele – Poate a intrat să mai echilibreze forţele la duelurile fizice sau să prindă un şut de la distanţă. Nu a făcut nimic, doar ne-a arătat că este mobil precum un TIR în parcare.

Markovic – Intrat pe final, nu a reuşit nimic.

Baiaram – Vezi la Markovic.