Pachetul pentru ținta de 55% reducere emisii în 2030 cuprinde 14 propuneri legislative, care în Parlamentul European vor fi distribuite către diferite comisii.
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine într-o postare pe pagina sa de facebook că a apărut deja o opinie neoficială a secretariatului comisiei pentru transport, în care această comisie primește 3 dintre cele 14 propuneri legislative, cele care se referă la infrastructură – condițiile de instalare a stațiilor de încărcare cu hidrogen și energie electrică – și cele privind combustibilii alternativi pentru transportul aerian și maritim.
“Restul, adică marea majoritate a propunerilor legislative se duc la comisia pentru mediu, iar celelalte comisii pot propune o opinie. Însă opinia nu contează așa mult pentru colegii din parlament și mai ales în această dispută între comisia pentru mediu și comisia pentru transport ar fi necesară o propunere de competențe împărțite, adică competențe egale inclusiv cu comisia pentru industrie…”, a subliniat deputatul european
Discuțiile pe care le-a început deja europarlamentarul român vor fi foarte complicate pentru că opiniile sunt la extreme, cum este cazul comisiei de mediu care ar dori să introducă aceste ținte fără nici un fel de condiții referitoare la competitivitatea economică și la păstrarea locurilor de muncă. “Există însă și opinia grupului PPE care consideră că trebuie să existe un echilibru între aceste cerințe și economie. De aceea, există multe voci care propun competențe exclusive ale comisiei de mediu pentru a putea propune tot ceea ce vor.
Este cel puțin bizar ca propuneri care afectează transportul, cum ar fi comerțul cu emisii pentru transportul maritim și pentru cel rutier să fie discutate doar în comisia pentru mediu, pentru că trebuie să ținem cont de multe alte aspecte, de exemplu ce înseamnă în termeni de investiție să aduci curent pe toată rețeaua centrală a Europei, adică să avem stații de încărcare electrică din 60 în 60 de kilometri. Sunt investiții foarte mari ale rețelei de distribuție și nu știm cine le acoperă, cum se va întâmpla acest lucru – toate aceste lucruri trebuie stabilite. Eu cred că cea mai bună soluție ar fi ca aceste lucruri să fie discutate cu competențe egale în comisia pentru mediu, cea pentru transport și cea pentru industrie”, a mai spus Marian Jean Marinescu.