Baiaram, marcator în victoria României U20 cu Portugalia

0
654

Ştefan Baiaram a marcat primul gol din istoria naţionalei under 20 a României, în victoria cu 2-1 din meciul amical cu naţionala similară a Portugaliei, scor 2-1, la Voluntari, pe stadionul Anghel Iordănescu. Au marcat: Baiaram ’45+2, Mustacă ’70 (p) / Agostinho ‘5.

„Mă bucur că am reușit să câștigăm. Am început mai timorați, dar în repriza a doua ne-a zis Mister să avem mai mult curaj. Mă bucur că mi-am ajutat echipa, nu că am înscris eu. Mă bucur că fac parte din generația aceasta foarte bună, că s-a înființat U20 și avem ocazia să ne arătăm calitățile. Îmi doresc să joc cât mai mult la echipa de club, să devin om de bază, apoi, dacă mă ajută Dumnezeu, să ajung la naționala mare”, a declarat Ștefan Baiaram la finalul întâlnirii.

România: Borbei – Grosu (Duţu ’74), Bîrzu (Ilie ’85), Giafer, Buta – Ghindovean (Mărginean ’65), Grameni, Pănoiu (Corbu ’65) – Mustacă (F. Cristea ’85), Andronache (Rotar ’65), Baiaram (Bani ’73). Selecţioner Bogdan Lobonţ.

“Băieţii trebuie felicitaţi, toate laudele trebuie să se îndrepte către ei, că ei au fost actorii în teren. Noi, staff-ul, le-am dat câteva idei în scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie de duminică încoace. S-au prezentat foarte bine, au încercat să respecte acele două, trei idei pe care noi le-am propus. Cu toate că am început puţin mai temători, dar este normal. Sunt mulţi jucători care nu au evoluat împreună, în afară de cei de la Farul, care se cunosc mai bine. Ceilalţi s-au văzut pentru prima dată şi au evoluat pentru prima dată în această formulă. Ei au un talent extraordinar şi nişte calităţi extraordinare, pe asta trebuie să pedelaze ei. Sunt ca un burete, este o plăcere să ai asemenea jucători la dispoziţie şi este meritul celor care i-au antrenat “, a declarat Lobonţ.

Următorul meci al amical al tricolorilor va fi cu Anglia, la 6 septembrie, la centrul de pregătire de la St. George’s Park Stadium