Campanie de prevenire a victimizării minorilor

0
577
Astăzi, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, cu sprijinul polițiștilor de proximitate de la Secția 1 Poliție Craiova, au organizat în zona centrală a municipiului, o acțiune informativă de prevenire a victimizării minorilor.
În perioada 1-10 septembrie a.c., la nivel național, prin structurile de prevenire din cadrul poliției, se derulează Campania de prevenire a victimizării minorilor „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, care are ca scop creșterea gradului de siguranță a minorilor prin informarea părinților asupra comportamentelor de risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși minorii acasă, pe stradă și în mediul online. La activitate, poliţiştii au distribuit flyere cu recomandări adresate părinților și orare școlare copiilor şi au purtat discuţii cu aceştia, reamintindu-le că siguranța lor este cea mai importantă. În perioada următoare vor fi desfășurate astfel de activități informativ-preventive și în centre comerciale, în spații publice intens circulate de părinți și copii, cu precădere în parcuri și locuri de joacă pentru copii.
   Pentru prevenirea victimizării minorilor, poliţiştii doljeni recomandă:
•   Stabiliţi copilului dumneavoastră un program, astfel încât să ştiţi tot timpul unde este şi ce face!
•   Aveţi grijă de unde achiziţionaţi produsele necesare anului şcolar! Nu uitaţi că datele cardului nu se comunică!
•   Încurajaţi copilul să discute cu dumneavoastră orice problemă şi asiguraţi-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta şi îndruma pe viitor!
•   Manifestaţi atenţie în cunoaşterea anturajului copilului dumneavoastră, atât în viaţa reală, cât și din mediul online!
•   Acordaţi timp copilului dumneavoastră!