Zona Filiaşi, controlată, aseară, de poliţişti

0
917
Aseară, între orele 19.00 – 23.00, poliţişti de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Orașului Filiași, respectiv a Secției 15 Poliție Rurală Filiași, pentru prevenirea infracționalității stradale,  faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2. 
În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate peste 400 de persoane, controlate peste 140 de autoturisme, 28 de societăţi comerciale verificate, fiind totodată înstituite şase filtre rutiere pe drumurile publice din zona de competenţă. Astfel, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 17.000 de lei, fiind reţinute două permise de conducere şi confiscată suma de 794 de lei. De asemenea, a fost constatată o infracţiune de contrabandă. Totodată, poliţiştii au verificat şase persoane, faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau arestului la doliciliu pe raza de competenţă. În urma acţiunii, s-au aplicat mai multe măsuri legale. Astfel, la un magazin din comuna Secu, poliţiştii au găsit ţigarete care nu aveau aplicat timbru fiscal românesc, precum şi suma de 244 lei, nejustificată fiscal. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. De asemenea, poliţiştii au depistat, în incinta unei săli de jocuri de noroc din Filiaşi, un tânăr de 28 de ani, din localitate, care figura în listele DSP ca având dispusă măsura izolării la domiciliu. Cel în cauză a fost sancționat contravenţional conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei. Totodată, poliţiştii au depistat, pe raza oraşului Filiaşi, doi bărbaţi de 53 şi 35 de ani, din Greceşti şi Argetoaia, în timp ce conduceau autovehicule avand o alcoolemie de 0,16,  respectiv 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară le-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.