Pompieri doljeni – în infernul din Grecia

0
891

Prima misiune a pompierilor salvatori în Grecia a început în această dimineață, în zona Spathari.

La operațiuni vor participa, pentru început, 35 de subofițeri cu șase  autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne. Alături de ei vor fi patru ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate:  coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

În urma primelor discuții avute cu ofițerul elen, schimbarea personalului operativ este planificată a fi efectuată la 6 ore.

Autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, fiind responsabile de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.
Pompierii care intervin la incendiile de pădure din Grecia sunt din IGSU, BIF, USISU și din județele Argeș, Alba, Hunedoara, Bihor, Sălaj, Dâmbovița, Dolj, Teleorman, Călărași, Buzău, Brașov și Prahova.