1.200 de elevi din Dolj, trimişi acasă

1
466

Condiţiile meteo continuă să afecteze desfăşurarea normală a cursurilor din învăţământul preuniversitar. Ieri, în judeţul Dolj au rămas închise şase unităţi de învăţământ, printre acestea numărându-se şi Şcoala nr. 12 „Decebal” din Craiova.

„Decizia de a suspenda cursurile a aparţinut consiliului de administraţie al şcolii. Nu au alimentare bună cu apă rece şi au hotărât să întrerupă cursurile din motive legate de igienă. Celelalte unităţi de învăţământ au fost închise, pentru că zăpada a fost viscolită şi drumurile au devenit impracticabile. Este vorba de structuri din comunele Brabova, Carpen. Murgaşi, Orodel şi Vela. Dacă nu vom avea probleme cu ninsoarea şi viscolul, aceste unităţi de învăţământ vor fi deschise de marţi (n.r. – de astăzi)”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct Alexandru Gîdăr.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a precizat că „în condiţiile în care nu există garanţie privind siguranţa elevilor, siguranţa transportului cadrelor didactice, cursurile pot fi suspendate”. Materia din aceste zile va fi recuperată după un calendar stabilit la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.