Sindicaliştii din Educaţie vor face plângeri penale inspectorilor şcolari

0
344

Sindicatele din Educaţie sunt în continuare private de dreptul de a li se vira cotizaţia direct de la şcoli. Hotărârea judecătorească prin care se suspenda ordinul de validare a fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat nu a fost pusă în aplicare. Liderul FSLI Dolj, Constantin Rada, a anunţat, ieri, că prin această ignoranţă se încalcă legea şi vor face plângeri penale inspectorilor şcolari.

„Hotărârea judecătorească dată de Curtea de Apel Timişoara este executorie. Noi am făcut adrese pentru punerea ei în aplicare atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la inspectoratele şcolare, însă până în momentul de faţă nu am primit nici un răspuns. În consecinţă, anunţăm că vom face plângeri penale tuturor factorilor responsabili, inclusiv inspectorilor şcolari generali, pentru nerespectarea legii”, a declarat Constantin Rada.

Liderii vor cere despăgubiri

Sindicaliştii cer schimbarea programului de calculare a salariilor EDUSAL cu o variantă care să permită şcolilor să reţină, din nou, pe statul de plată cotizaţia de sindicat, ratele CAR şi ratele bancare. Situaţia actuală le-a adus mari prejudicii financiare. „Cotizaţiile se strâng foarte greu. La ora actuală, când avem mijloace moderne de circulaţie a banilor, noi suntem puşi în situaţia să strângem banii pe tabel. Profesorii din judeţ nu îşi pot permite să ajungă lunar în Craiova să dea cotizaţia. Pe octombrie am încasat 90%, pe decembrie – 30%, iar pe ianuarie – 10% din cei 60.000 lei cât era lunar suma totală”, a precizat liderul FSLI Dolj.

Pierderi sunt şi la ratele CAR. Pentru a recupera banii, liderii de sindicat au anunţat că vor apela la giranţi şi, dacă va fi cazul, vor acţiona în instanţă pe dascălii care au făcut împrumuturi.

De asemenea, sindicaliştii au anunţat că vor cere despăgubiri şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. «Pe surse avem informaţia că ministrul a transmis inspectorilor şcolari să nu aplice ordinul respectiv până când se judecă speţa respectivă la Curtea de Apel Bucureşti între „Spiru Haret” şi Ministerul Educaţiei. La Dolj avem mari probleme, pentru că nu se pot deplasa în condiţiile de iarnă. În aceste condiţii, în procesul pe care îl derulăm cu Ministerul Educaţiei vom cere daune. Numai luna aceasta avem pierderi de 400 de milioane de lei vechi», a declarat Constantin Lungulescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Liderii cadrelor didactice au precizat că îşi pun speranţele în schimbarea Guvernului şi în venirea unui ministru „care să respecte partenerii de dialog social, să-i respecte pe cei care lucrează în Învăţământ”.