Abia acum vom realiza cât de „rea” a fost guvernarea social-democraţilor!

0
1413

Ceea ce era de aşteptat, după toate cele anunţate, se va finaliza cât de curând. Driblingul verbal al „ilustrei” ministrese a Muncii, Raluca Ţurcan, n-a fost atât de abil, pentru a masca „plăcuţa suedeză”, privind salariile, pensiile şi alocaţiile îngheţate, datoriile de miliarde de euro. Conform memorandumului adoptat de guvern, noua lege a salarizării va aduce venituri mai mari pentru demnitari şi salarii mai mici pentru bugetari, nu puţini dintre aceştia, cum s-a văzut şi la votul din decembrie „scârbiţi” de… „reaua guvernare” a social-democraţilor, care nu doar în plan economic, dar cu precădere în plan social, procedaseră la o ajustare fără precedent a salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale de toate felurile. Cine a rupt-o… cu PSD-ul? În primul rând o parte din cei 5 milioane de pensionari, toţi cu drept de vot, scrutinurile anterioare atestând că ei reprezintă cei mai activi votanţi. Ce făcuse PSD-ul lui „Dragnia”, cu Lia Olguţa Vasilescu ministru al Muncii? A mărit pensiile prin augmentarea punctului de pensie, majorarea pensiei minime, prin înlăturarea unor inechităţi, rotunjirea în sus la recalcularea pensiilor în funcţie de instituirea unor criterii unitare etc. Votul pensionarilor pentru PSD era aproape o axiomă. PSD a câştigat şi ultimele alegeri parlamentare la scorul cunoscut (35%), oricum fără posibilitatea de a forma de sine stătător guvernul, cum de altfel îşi dorise şi preşedintele Klaus Iohannis, ahtiat după un guvern „al său”, după ce anatemizase statul român ca stat asistenţial, deşi statisticile europene nu numai că nu susţineau o asemenea teză, dar o contraziceau cu desăvârşire. O colonie cum este România nu putea fi stat asistenţial, căci nu avea resurse pentru aşa ceva, s-a spus mereu. Şi guvernarea „falimentară” a social-democraţilor a fost dată la o parte. Dar aşa au vrut şi o bună parte din votanţii săi tradiţionali, şi ne referim chiar la cei din rândul bugetarilor, rămaşi acum şi fără vouchere de vacanţă. Probabil murmură în batistă. În stradă s-a ieşit pentru altceva. Să nu ne mai împiedicăm în detalii. Agenda de lucru a lichidării efectelor „guvernării falimentare”, a „ciumei roşii” decurge mulţumitor, mai ales că se promovează strategia revenirii la situaţia anterioară şi în domeniul Justiţiei, marcată de ceea ce Klaus Iohannis a numit „atacul PSD împotriva justiţiei”. Tot circul sordid legat de desfiinţarea SIIJ nu mai merită comentat. Să nu uităm însă de „ţopăiala” financiară: şi încurcătură mare, acum la salariile medicilor şi profesorilor, pentru care vrem nu vrem trebuie să amintim numele ex-ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, un ministru raţional, care înţelesese consecinţele hemoragiei plecării din sistemul medical al celor mai valoroase cadre. „Dragnia” şi Vâlcov au crescut salariile şi pensiile oamenilor. Ceea ce într-o colonie constituia un delict pedepsit. Bomba din noua lege a salarizării este că va creşte salariul preşedintelui cu 1000 de lei, al senatorilor şi deputaţilor cu 800 lei, a premierului şi miniştrilor săi cu 860-880 lei, potrivit ultimelor date. Şi în context, să reproducem afirmaţia „graţioasă” a Ralucăi Ţurcan: „Sporurile din sistemul sanitar sunt extrem de mari, şi medicii şi asistentele ajung să câştige sume mari”. O asemenea afirmaţie în contextul sanitar actual, când medicii şi asistentele se află pe baricade în luptă cu pandemia de Covid-19 este o mostră de… „sagacitate”. Speranţa guvernului într-o pace socială care să dureze trei ani de acum în colo nu se justifică. Lăsăm de o parte răfuielile interne, aproape lipsite de orice relevanţă. Cel mai serios argument în favoarea lor este în mod paradoxal blegeala opoziţiei. Liderii AUR mai mult trăncănesc decât exprimă idei de luat în seamă, iar PSD pare un python care zace prin coclauri, contemplându-şi scorul neaşteptat de 35%. Liderul lor, Marcel Ciolacu, apără nu glumă votul românilor. La cum stau lucrurile marea resetare a politicii n-ar putea-o reprezenta decât organizarea unei opoziţii extra-parlamentare. Indiscutabil este un an greu peste tot în Europa, dar asta nu înseamnă că nu trebuie recunoscut acest lucru, şi transmise mesaje concrete, de empatie, cât mai raţionale, tuturor categoriilor sociale.