Un fapt întristător

0
1119

În timpul unei slujbe la Biserica „Sf. Ecaterina” din Constanţa, ţinută de însuşi Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, rând pe rând enoriaşii au fost scoşi afară de forţele de ordine, pe motivul –justificat- că pe perioada carantinei slujbele se desfăşoară doar în exteriorul lăcaşelor de cult. Participau la biserica menţionată circa 100 de persoane, dintre care 39 ar fi fost amendate, pentru că nu purtau măşti. Jandarmii şi poliţiştii locali fuseseră „anunţaţi” că un eveniment religios are loc fără respectarea riguroasă a măsurilor sanitare. Abordările din media locală constănţeană sunt contradictorii, dar vorbesc de faptul că Tribunalul Constanţa a respins, miercuri, solicitarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie de a ţine un pelerinaj la mănăstirea Peştera Sf. Apostol Andrei, ceea ce nu l-a oprit pe înaltul prelat să invite oamenii a merge în pelerinaj. Intervenţia în forţă a jandarmilor şi poliţiştilor, într-o biserică, în timpul unui serviciu religios, este un fapt întristător şi am spune fără precedent. De la marginea aceasta a lucrurilor încep alte nedumeriri. Federaţia sindicatelor democratice din Poliţia Română, prin purtătorul ei de cuvânt cms. Christian Ciocan, a cerut explicaţii de la Poliţia Constanţa, dar şi de la jandarmerie, cu privire la intervenţia destul de brutală. Ceea ce ar părea un demers, să-i spunem decent, la nivel de intenţie. Numai că de la punctul unu al comunicatului de presă se inserează expres că nu ministrul de Interne, Marcel Vela, a dat ordinul de intervenţie. „E categoric acest lucru”, se subliniază apăsat. Se solicită în continuare -imperativ-, şefului Poliţiei Constanţa şi şefului Jandarmeriei Constanţa să informeze cu privire la persoanele care au dat ordinul de intervenţie, şi efectivele care au participat. Federaţia aşteaptă rezultatul verificărilor pentru lămurirea opiniei publice şi reglementarea acestei stări de lucruri. Tonul comunicatului, aparent grav, lasă impresia că IPJ Constanţa şi Jandarmeria Constanţa ar fi subordonate Fereraţiei sindicatelor democratice din Poliţia Română. Ceea ce este fals. Este subînţeles faptul că forţele de ordine care au generat un eveniment fără precedent n-au acţionat, decât în temeiul unui ordin, asumat fie de prefectul judeţului Constanţa, în urma consultării cu ministrul de resort, Marcel Vela, fie al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române. Referitor la acţiunite IPS Teodosie, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a declarat, conform Info Sud-Est.ro că „Arhiepiscopia trebuie să respecte regulile”. Ceea ce înseamnă că a avut cunoştinţă deplină premergător celor întâmplate. Slujba de la Biserica „Sf. Ecaterina” era una de o frumoasă ţinută şi izbăvitoare încredere. Perturbarea ei, la maniera la care a fost făcută, a devenit banală. Un dialog premergător cu Înalt Prea Sfinţia sa Teodosie ar fi fost util, atât pentru demnitatea Bisericii, cât şi pentru cei care au terorizat-o. Am intrat într-o serie neagră de ignoranţă, pe de-o parte preoţia nu exercită asupra tineretului decât o atracţie redusă, şi din cauza lipsei de prestigiu social de care această tagmă ar trebui să se bucure în marile oraşe, pe de altă parte a unui radicalism nefiresc al actualei guvernări în raporturile cu BOR. De aceea, în primul rând, Biserica trebuie să fie disciplină, control de sine şi lege. Să fie EA pildă şi început al înfăptuirii aici, jos, a cetăţii lui Dumnezeu. Pe de altă parte stricta respectare a fiinţei juridice a Bisericii este prima condiţie a viabilităţii ei. Sunt multe nuanţe desigur şi viaţa spirituală nu poate trece, cu niciun preţ peste nuanţe. Se pare că problema nu ne preocupă în mod deosebit, însă desconsiderarea, prin diverse gesturi, unele incalificabile, a mesajelor Bisericii din ultima vreme, de actuala putere, este fără precedent.