Screciu s-a întors la Universitatea Craiova

0
992

Vladimir Screciu a revenit la Universitatea Craiova şi s-a pregătit astăzi sub comanda lui Cristiano Bergodi, apoi a semnat un contract pe 5 ani cu clubul pentru care a mai evoluat între 2016-2018. Mijlocașul de 20 de ani nu poate juca în acest campionat pentru Universitatea.

„Vladimir Screciu a semnat un contract valabil pe o perioadă de 5 ani cu Universitatea Craiova. Bine ai revenit acasă și mult succes în tricoul alb-albastru!” precizează gruparea din Bănie.

În urmă cu 2 ani, Genk îl transfera pe mijlocașul oltean pentru 2 milioane de euro, iar până la urmă Ştiinţa a renunţat la ultima rată, ca să-l repatrieze pe jucător. În cei doi ani, Screciu nu a jucat nici măcar un minut pentru prima echipă a lui Genk, în primul sezon suferind și o accidentare gravă, iar în cel de-al doilea a fost împrumutat, pe final, în liga secundă belgiană, la Lommel, dar şi acolo a evoluat puţin.