CNSU: Se vor relua zborurile către şi dinspre 17 ţări, începând cu 15 iunie

0
1243

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, sâmbătă, într-o şedinţă online, că românii care vor sosi din 17 state europene nu vor mai intra în carantină sau autoizolare, iar zborurile către şi dinspre respectivele ţări se vor relua, hotărârea fiind aplicată începând cu 15 iunie.

Potrivit hotărârii CNSU, în baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), se aprobă, începând cu 15 iunie, ora 0,00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Zborurile către şi dinspre respectivele ţări se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform hotărârii CNSU, lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către INSP, în fiecare zi de luni până la ora 16,00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.

Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată, se monitorizează de către INSP, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă.