Fanii Ştiinţei vor fi afişaţi pe tabelă la meciul cu FC Botoşani

0
677

Universitatea Craiova joacă în redeschiderea Ligii I, vineri, de la ora 20, împotriva lui FC Botoşani, în etapa a 3-a a play-off-ului, iar fanii olteni vor putea fi şi văzuţi şi auziţi pe stadion, chiar dacă nu vor fi prezenţi efectiv acolo. Astfel, cine îşi va face un selfie cu fularul alb-albastru şi trimite poza pe email la club o va avea afişată pe tabelă la meciul de vineri.  „Ar fi trebuit să fii în tribune, fluturând steagul alb-albastru, dar noi te aducem aproape de favoriții tăi. Vrei să fii alături de Știința vineri seara la stadion? Trimite-ne pe e-mail (suporter@ucv1948.ro) până joi, ora 10:00, o fotografie selfie (obligatoriu tip portret) cu tine având o eșarfă sau un fular alb-albastru la gât și noi te vom afișa pe ambele tabele din stadion” este anunţul clubului Universitatea Craiova.

Totodată, clubul va difuza la staţia de amplificare şi cântecele Peluzei Nord, după ce FRF a anunţat că de a utiliza sistemul de sonorizare al stadionului pe durata partidelor fără spectatori. Astfel, cluburile gazdă pot asigura un fundal sonor conţinând exclusiv cântecele, îndemnurile şi imnurile suporterilor proprii. Difuzările audio trebuie să aibă un nivel de intensitate care să permită transmiterea în condiţii optime atât a indicaţiilor tehnice către jucători, cât şi transmiterea în bune condiţii a jocului din punct de vedere tehnic de către deţinătorii de drepturi tv. Difuzările audio trebuie să conţină doar cântece, îndemnuri, imnuri cu mesaje de susţinere a echipei gazdă sau zgomot de fundal neutru. Sunt interzise difuzările cu conţinut sau caracter politic, rasial, xenofobe sau discriminatorii în orice fel, precum şi orice difuzări jignitoare, defăimătoare sau de natură să prejudicieze în vreun fel imaginea unor persoane, cluburi, instituţii.