Legea privind măsuri de întărire a capacităţii administrative a sistemului sanitar, promulgată

0
1247

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 40/2020 privind măsuri de întărire a capacităţii administrative a sistemului sanitar.

Legea prevede că rezidenţii aflaţi în ultimul an de pregătire care au finalizat stagiul de rezidenţiat pe perioada stării de urgenţă se reîncadrează cu salarizarea aferentă pe perioada determinată, în condiţiile legii, până la data de 31 octombrie 2020. Pentru rezidenţii aflaţi în ultimul an de pregătire care urmează să finalizeze stagiul de rezidenţiat pe perioada stării de urgenţă, contractele individuale de muncă pe perioada determinată, cu salarizarea aferentă, se prelungesc, în condiţiile legii, până la data de 31 octombrie 2020, prevede actul normativ.

De asemenea, de aceste dispoziţii beneficiază şi rezidenţii care au finalizat rezidenţiatul înainte de instituirea stării de urgenţă, în anul 2020.