Gardoș rămâne la Craiova încă o lună

0
624

Fundaşul Florin Gardoş a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova până la finalul acestui sezon, cu opțiune de pprelungire pe încă un an. Stoperului de 31 de ani îi expira înţelegerea cu formaţia din Bănie la 30 iunie, dar cele două părţi au căzut de acord să continue colaborarea până la încheierea sezonului, care s-a prelungit până la finalul lunii iulie. Aşadar, Gardoş a semnat practic pe încă o lună şi se antrenează sub comanda lui Cristiano Bergodi.

Florin Gardoş, revenit la antrenamente în iarnă, după o accidentare gravă suferită acum un an, într-un meci de Europa League cu Sabail, nu are vreo ofertă în acest moment de la un alt club, în timp ce Universitatea Craiova s-ar fi bazat numai pe 3 stoperi în condiţiile despărţirii de Gardoş: Cosic, Acka şi Bălaşa, al patrulea fiind juniorul Ionuţ Mitran.

”Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că Florin Gardoș și-a prelungit contractul până la finalul acestui sezon competițional cu opțiune de prelungire pentru încă un an” a comunicat Universitatea Craiova.