Condiţii pentru studiul limbilor moderne, pentru elevi

0
869

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a transmis o Notă telefonică pentru evaluarea portofoliilor elevilor , în ceea ce priveşte studiul unor limbi moderne. Astfel, ” în conformitate cu OMEN 4317/2020 privind completarea şi modificarea OMEN 4948/2019 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2020, în vederea evaluării portofoliilor pentru elevii care nu au studiat, pe parcursul ciclului gimnazial, nici în context formal şi nici in context nonformal, limba modernă pentru care optează la admiterea în clasa a IX-a cu predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională în regim bilingv (nivel lingvistic egal sau superior nivelului A2 corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi), va comunicăm următoarele: unităţile de învăţământ care nu au profesori evaluatori pentru limba modernă pentru care elevul solicită evaluarea portofoliului, vor face o adresă către ISJ Dolj, spre a li se repartiza cadre didactice de respectiva specialitate; Portofoliile vor fi centralizate de către unităţile şcolare/ comisia_ de înscriere şi trimise în format electronic către cadrele didactice desemnate, in vederea evaluării; în urma evaluării, rezultatele centralizate vor fi trimise către unităţile şcolare/comisia de admitere, de către profesorii evaluatori în cel mai scurt timp; Pentru orice detalii, persoana de contact este Daniel Leotescu, telefon 0723265954, Inspector şcolar”, se arată în comunicatul ISJ Dolj.