Reţinut pentru tentativă la viol

0
750

Ieri, poliţiştii din Dăbuleni, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, în comuna Călăraşi, au fost sesizaţi, de o femeie din localitate, cu privire la faptul că a surprins, în locuinţa unei vecine, un bărbat care intenţiona să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au găsit, în curtea proprietarei, o femeie de 76 de ani, victima, un bărbat de 46 de ani, tot  din Călăraşi, care a declarat că se afla în trecere, şi nu a comis nicio infracţiune. Numai că, cercetările şi-au urmat cursul şi s-a dovedit că bărbatul fusese cuprins de fiorii târzii ai iubirii, fie ea şi prin violenţă. “În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce femeia se afla la domiciliu, în camera sa ar fi pătruns un bărbat, pe care  nu-l cunoştea, şi care ar fi încercat să intreţină raporturi sexuale, împotriva voinţei sale, moment în care şi-a făcut apariţia o altă persoană. În urma probatoriului administrat , poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la viol, urmând să fie prezentat unităţii de Parchet, cu propunere de arestare preventivă”, a precizat insp.principal  Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.