Peste 2,5 milioane de persoane sunt aşteptate să tranziteze graniţele României de sărbători

0
314

Peste 2,5 milioane de persoane, în majoritate români care lucrează în străinătate, sunt aşteptate, în perioada sărbătorilor de iarnă, să tranziteze punctele de frontieră, în special cele cu Ungaria şi Republica Moldova.
În aceste condiţii, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost dispuse o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpii de aşteptare.

Potrivit unui comunicat al IGPF, apropierea sărbătorilor de iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România. De asemenea, mulţi cetăţeni români şi-au planificat petrecerea acestor zile în străinătate.

Ca urmare a acestui fapt, în luna decembrie în punctele de trecere a frontierei se înregistrează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport, sens în care, pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale.

Punctual, pentru realizarea unui control de frontieră eficient şi fluent, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus întreprinderea următoarele măsuri: suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, dacă situaţia o impune; constituirea unei rezerve de personal, atât la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cât şi în cadrul structurilor teritoriale, formată din ofiţeri specializaţi care vor fi pregătiţi să acţioneze, dacă este necesar.

De asemenea, au fost luate măsuri pentru asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere; menţinerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicaţii şi informatică şi pregătirea personalului din subordine în vederea asigurării intervenţiei rapide în zona de competenţă, pentru rezolvarea unor eventuale situaţii deosebite; intensificarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală.

Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza numărului mare de călători, într-un timp foarte scurt. Conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Republica Moldova.

În situaţia în care există nemulţumiri cu privire la modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, participanţii la trafic pot suna la numărul de telefon al Poliţiei de Frontieră Române – 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

În anul 2010, în luna decembrie, au trecut frontiera aproximativ 2.600.000 persoane, din care peste 2.300.000 cetăţeni ai Uniunii Europene (1.400.000 pe sensul de intrare în ţară şi 1.200.000 pe sensul de ieşire), cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării.