De la atletism la kinetoterapie

Mişcarea înseamnă sănătate chiar dacă nu toată lumea realizează acest lucru. Pentru un sportiv de performanţă însă mişcarea este esenţială. Alexandru Corzaru, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Craiova încă mai crede acest lucru în ciuda faptului că în urmă cu aproape trei ani a suferit un accident de maşină având parte de fracturi multiple şi de o amputaţie la nivelul gambei la piciorul drept.

R : Cum te-ai apucat de sport şi de cât timp îl practici?

A.C : La sfârşitul clasei a IV-a a venit un domn antrenor de la liceul cu program sportiv din oraş să facă selecţie, iar mie cum imi plăcea să fac mişcare, m-am apucat mai intens. La începutul clasei a V-a m-am apucat serios de sport, iar tot în clasa a V-a m-am mutat la liceul cu program sportiv: Petrache Trişcu. După clasa a VIII-a am dorit să continui aşa că m-am înscris la liceu tot acolo. După terminarea liceului am dat la Facultatea de Sport, unde am continuat să practic atletismul.

R : Cât timp îţi lua să te antrenezi?

A.C.: Aveam nouă antrenamente pe săptămână a câte o oră-o oră jumătate fiecare. Acum nu mă mai antenrenez, mă recuperez din punct de vedere medical şi nu mai pot să fac acelaşi efort. Acum pot doar să fac câteva exerciţii la aparatele din sala de kinetoterapie sau din sala de fitness.

R: La câte competiţii ai participat şi ce recompense materiale ai primit?

A.C.: Am participat la crosuri la nivel judeţean, în ultimii ani am fost vicecampion alături de echipa mea. Am luat locul trei la campionatul naţional şcolar. Am mai participat şi la alte crosuri organizate în oraş. Iar din punct de vedere material pot să spun că nu am făcut niciodată asta pentru bani. Am practicat acest sport doar din pasiune. Mişcarea înseamnă sănătate. 

R: Cum decurgea o zi din viaţa ta de sportiv?

A.C.: Ca sportiv, o zi din viaţa mea începea cu trezitul la ora şase dimineaţa, iar până la ora opt mâncam îmi pregăteam echipamentul  şi plecam la antrenament. Timp de o oră-o oră jumătate îmi făceam antrenamentul apoi mergeam la ore. După ore mă odihneam puţin apoi mergeam iar la antrenament, iar seara poate mai aveam timp să mai privesc puţin la televizor.

Psihicul contează foarte mult

 R : Poţi să ne povesteşti despre accident?

A.C.: Într-o seară de joi, 20 octombrie 2016, trei tineri au ieşit în oraş şi mergând pe centură, pe una dintre centurile oraşului pe direcţia aeroport, sens giratoriu, bariera Vâlcii şi ajungând aproape de sensul giratoriu de la Remia, şoferul cred că a pierdut controlul maşinii. Jos a fost umezeală, maşina a derapat şi a intrat într-un cap de pod. S-a răsturnat şi a rămas pe o singură parte. Ca urmări ale acestui accident, eu am rămas cu câteva traume, am avut fracturi multiple, dar asta nu m-a oprit din a-mi continua viaţa de student şi din a continua să fac mişcare. Mişcare, în sensul că ce pot eu să fac acum sunt anumite exerciţii, să lucrez la diferite aparate din sala de kinetoterapie sau sala de fitness. Au mai fost reduse, să zic aşa, undeva un 20% din toate posibilităţile, nu am făcut o medie, nu am stat să mă gândesc, din posibilităţile pe care le are un om normal faţă de mine sau eu faţă de un om normal. Adică, cu amputaţie la nivel de gambă, eu pot să zic că îmi desfăşor fiecare zi ca un om normal. Dar eu fiind un sportiv de performanţă puteam să fac efort intens timp de câteva ore din zi şi câteva zile la rând, adică nu se punea problema să fiu obosit. Ca orice om trebuie să ne odihnim noaptea, dar în timpul zilei avem anumite activităţi şi ne ocupăm timpul. Să facem ceva care ne place cu adevărat. 

R: Cât timp ţi-a luat să te recuperezi şi în ce a constat recuperarea?

A.C.: Un an şi jumătate ca timp de recuperare şi încă mai fac. Recuperarea a constat într-un program kinetic specific mie, adică kinetoterapeutul a văzut ce probleme am eu şi a creat un program de exerciţii, pe saltea cât şi la aparate.

R: Ai vreo personalitate din lumea sportului pe care o admiri?

A.C.: Atunci când am făcut sport am avut. Mo Farah, alergător de curse lungi şi un sportiv craiovean, Marius Ionescu (Piciu) şi el tot alergător de curse lungi. Îi admiram pentru tăria lor, erau maratonişti şi să alergi o cursă de maraton nu e aşa uşor. Psihicul contează foarte mult. 

R: Ce planuri ai pentru viitor?

A.C.: Planuri pentru viitor, pot să zic că am avut, dar momentan sunt puţin debusolat. Prima dată când am venit aici la facultate, am venit pentru a deveni profesor de sport fiindcă asta am făcut timp de opt ani de zile şi în aceşti opt ani de zile am devenit şi sportiv de performanţă. Am acumulat şi din lumea sportului, şi ca organizare şi ca meserie, să zic aşa pentru viitor, am văzut cu ce se ocupă cadrele didactice, cum lucrează cu cei mici, cu copiii, cu adolescenţi şi aşa mai departe. Asta a fost prima mea ţintă în viaţă, dar fiindcă s-a întâmplat acest moment neprevăzut am decis să mă înscriu şi la Kinetoterapie, tot în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi acum mă gândesc că aş putea să îmbin utilul cu plăcutul şi de ce nu să merg să fac practică la un cabinet de kinetoterapie şi să recuperez mari sportivi de performanţă fiindcă am fost şi eu odată sportiv de performanţă şi făcând performanţă îţi suprasoliciţi organismul. Împingi bariera aia de normalitate, treci peste ea şi de acolo organismul uman face ceva mai mult decât ar trebui să facă. Multe persoane din orice ramură sportivă au câte o accidentare. Ca să îşi reia din nou activitatea şi să înceapă din nou antrenamentele trebuie să vină la un kinetoterapeut să se recupereze.

R: Ce pasiuni mai ai?

A.C.: Pasiunea de a face mişcare, de a socializa cu persoanele din jurul meu. Îmi place să ies cu prieteni, să socializăm şi să avem anumite discuţii, şi despre viaţă, tot felul de discuţii. Chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat din cauza unei maşini, pasiune am încă de mic copil pentru maşini. Îmi plac maşinile, dar de când am luat permisul m-am decis că trebuie să fiu un şofer responsabil şi să mă adaptez condiţiilor de drum şi regulamentului. Când am dat de permis am învăţat nişte reguli care trebuie respectate şi îndeplinite ca şofer. Zi de zi trebuie să facem lucrul ăsta pentru a nu se ajunge unde se ajunge de obicei, din neatenţie, din prostie, din mai ştiu eu ce.

Interviu realizat de MARINA ANDREI şi MARIA ŞTEFAN

Studente Jurnalism

Universitatea din Craiova