CExN al PSD: Agenda Congresului extraordinar de mâine

0
545

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, de astăzi, analizează şi validează candidaturile celor care s-au înscris în cursa pentru funcţiile de conducere din PSD: preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general. Discuţiile aprinse se poartă şi asupra corectivelor ce urmează a fi aduse statutului partidului, actualizării programului de guvernare şi, cu precădere a agendei congresului de mâine. Pentru funcţia de preşedinte, reamintim, candidează Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stoichiţă. Funcţia de preşedinte executiv este disputată de Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici. Pentru funcţia de secretar general s-au înscris Mihai Fifor, Rodica Nassar, Codrin Ştefănescu, Felix Stroe, Gabriel Petrea, Marius Dunca. La congresul de mâine, găzduit de Sala Palatului, delegaţia social-democrată a Doljului participă cu 175 de membrii.