Canicula pârjoleşte Europa: Temperaturi record în Franţa şi cod roşu pentru regiuni din sudul ţării

0
479

Mai multe regiuni din Franţa sunt sub cod roşu de caniculă, iar temperaturile în unele zone ale acestei ţări ar putea să ajungă chiar şi la 45 de grade Celsius. În afara regiunilor care se află sub cod roşu, restul ţării se află sub cod portocaliu de caniculă. Mai multe şcoli din ţară au fost închise din cauza temperaturilor ridicate.

Recordul actual în Franţa este de 44.1C, măsurat în timpul unui val de căldură în 2003, care a ucis mii de oameni. Ca răspuns, serviciul naţional de meteorogie al Franţei a emis un avertisment de avertizare roşie, fără precedent, pentru patru regiuni din sud.

În Germania, Franţa, Polonia şi Cehia deja au fost înregistrate noi recorduri de temperatură pentru luna iunie, iar în regiunea spaniolă Catalonia un puternic incendiu de vegetaţie cauzat de temperaturile foarte ridicate şi întreţinut de vântul puternic ameninţă aproximativ 20.000 de hectare. Temperaturile în unele regiuni din Spania ar urma să ajungă la 43 de grade Celsius astăzi. În Italia, temperaturile ar urma să atingă şi chiar să depăşească 40 de grade Celsius, în special în zonele nordice şi centrale. Mai multe oraşe italiene, printre care şi capitala Roma, se află sub cod roşu de caniculă. În localitatea germană Coschen s-au înregistrat miercuri 38,6 grade Celsius, un nou record naţional de temperatură pentru luna iunie.

Meteorologii au avertizat că temperaturile vor continua să crească în următoarele trei zile.

Mai multe ţări din Europa au experimentat un val de căldură record în ultimele zile şi au emis alerte de sănătate, avertizând că temperaturile au putea creşte şi mai mult, relatează site-ul postului BBC şi agenţia Bloomberg. Valul de căldură provine din regiunea Sahara şi se caracterizează prin temperaturi mari şi umiditate ridicată. Temperaturile ridicate au provocat deja inundaţii şi incendii forestiere, a dus la aterizarea forţată a avioanelor, a afectat şinele de tren şi a obligat autorităţile să închidă şcolile.

Mai multe oraşe din Europa au luat măsuri excepţionale pentru a limita impactul creat de valul de căldură fără precedent, relatează The Guardian. Autorităţile au avertizat că temperaturile ar putea depăşi 40 de grade Celsius, ajungând chiar la 45 de grade în unele regiuni ale continentului.

Cel puţin trei persoane au murit în sudul Franţei după ce au suferit atacuri de cord. Autorităţile franceze nu au confirmat încă dacă decesele au legătură cu temperaturile crescute. Mai multe şcoli din diferite părţi ale Franţei, unde temperatura record de 44,1 grade a fost doborâtă vineri, sunt aşteptate să rămână închise până la sfârşitul săptămânii. Autorităţile de la Paris, Lyon, Strasbourg şi Marsilia au interzis maşinilor cu o vechime mai mare să intre în oraşe pentru a combate poluarea.

La Milano, unde temperaturile sunt aşteptate să depăşească 40 de grade Celsius, mai multe organizaţii de caritate s-au pregătit pentru a distribui 10.000 de sticle de apă persoanelor fără adăpost.

Şi România s-a confruntă, joi, cu un val de caniculă. Meteorologii au emis şi o informare meteo de disconfort termic accentuat, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) prognozând că vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În Polonia, Ministerul de Interne a informat că 90 de persoane s-au înecat până acum, încercând să se răcorească în lacuri sau râurii. Alte 27 de alte persoane au murit în Lituania în condiţii similare după ce temperaturile au crescut peste 35 de grade Celsius. (Sursa: Mediafax)