Concursul naţional de artă “Imaginile lui Enescu”, între 1 iulie şi 1 septembrie

0
473

Concursul naţional de artă “Imaginile lui Enescu”, un proiect asociat ediţiei 2019 a Festivalului Internaţional “George Enescu” şi adresat artiştilor plastici români, se va desfăşura în perioada 1 iulie – 1 septembrie. “Concursul este deschis pentru lucrări de grafică şi pictură, invitaţia de participare fiind adresată atât artiştilor consacraţi, cât şi artiştilor tineri, studenţi sau proaspăt absolvenţi ai universităţilor de artă din România. Concursul naţional de artă “Imaginile lui Enescu” se va derula în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2019 şi îi va provoca pe artişti să transpună în imagini plastice şase dintre creaţiile semnate de George Enescu”, precizează organizatorii, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, piesele alese spre ilustrare pentru această primă ediţie a concursului sunt: “Impresii din copilărie” pentru vioară şi pian, opus 28, Uvertura “Vox Maris”, Suita nr. 3 pentru orchestră – “Săteasca”, opus 27, Suita nr. 2 pentru pian în re major, Suita nr. 3 pentru pian, opus 18, şi “Şapte cântece pe versuri de Clement Marot”, opus 15.

Depunerea lucrării realizate se va efectua prin completarea formularului disponibil pe site-ul www.imaginileluienescu.ro, începând cu data de 1 iulie până la data de 15 august, şi prin încărcarea unei singure fotografii a lucrării în formatele JPG, JPEG sau PNG.

Într-o primă etapă, lucrările vor fi notate de un juriu specializat în arte vizuale, format din profesori din cadrul universităţilor de artă. În etapa a doua, lucrările selectate vor fi evaluate de un juriu format din muzicieni apropiaţi de opera lui George Enescu.

Comisia de selecţie va fi formată din: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu de la UAD Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vică Adorian de la FAD Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea de la UNArte Bucureşti. Ei vor fi asistaţi de asist. univ. dr. Constantin Medeleanu de la UNArte Bucureşti, lector univ. dr. Ioan Gherman de la FAD Timişoara. Din juriul de muzicieni vor face parte: violonistul Remus Azoiţei – profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeşelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naţionale Bucureşti, pianistul Josu de Solaun şi violonistul Alexandru Tomescu.

Lucrările selectate vor fi prezentate, în premieră, în perioada 16 – 22 septembrie, în ultima săptămână din cadrul ediţiei 2019 a Festivalului Enescu, într-o expoziţie dedicată, care va include şi ceremonia de acordare a premiilor.

În cadrul Concursului naţional de artă “Imaginile lui Enescu” vor fi oferite cinci premii: Premiul Imaginile lui Enescu 2019 – 1.000 de euro, Premiul la secţiunea Pictură – categoria Artist Consacrat (500 de euro), Premiul la secţiunea Pictură – categoria Tinere Talente (500 euro), Premiul la secţiunea Grafică – categoria Artist Consacrat (500 de euro), Premiul la secţiunea Grafică – categoria Tinere Talente (500 de euro).

În plus, câştigătorului Premiului Imaginile lui Enescu 2019 îi va fi finanţată şi implementată o expoziţie personală în străinătate, câştigătorii celorlalte premii urmând să beneficieze de finanţarea şi implementarea unei expoziţii de grup în străinătate.

Detaliile privind etapele concursului, modalităţile de înscriere, regulamentul şi criteriile de eligibilitate sunt accesibile pe pagina web dedicată http://imaginileluienescu.ro.

Concursul naţional de artă “Imaginile lui Enescu” este lansat printr-un parteneriat între organizatorul Festivalului Internaţional “George Enescu” (Artexim) şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte, ca parte din seria programelor asociate ediţiei 2019 a Festivalului, şi beneficiază de sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici, al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Universităţii Naţionale de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi Universităţii de Vest din Timişoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii. (Sursa: Agerpres)